Continuă seria investiţiilor pe care Primăria municipiului Tîrgu Mureş, prin Direcţia de şcoli, le realizează la instituţiile de învăţământ de pe raza oraşului. Astfel, la Liceul Vocațional Pedagogic se realizează o amenajare peisagistică a curţii (inclusiv obiecte de joacă), iar la Școala Gimnazială „George Coșbuc” se schimbă ușile de interior, urmând a fi reabilitate şi grupurile sanitare, faţada şcolii, sala de sport, aleile etc. La Școala Gimnazială „Europa” s-a montat tarket și au fost schimbate ușile interioare, montându-se şi un sistem de supraveghere video. Se are în vedere reabilitarea faţadei instituţiei şi achiziţionarea de mobilier. S-au efectuat reparații la grupurile sanitare și s-a pus tarket la Şcoala Gimnazială Dacia urmând ca, în scurt timp, să se refacă faţada la corpul „A” şi să se repare gardurile.
Nu în ultimul rând, la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” va fi implementat un modern sistem informatic, montându-se, totodată, şi console de baschet, iar la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” sunt prevăzute dotări pentru terenul de sport, reparații diverse la grupurile sanitare; urmează reabilitarea corpului de clădire care adăposteşte sala de sport, alte lucrări de termoizolaţie, reparaţii la grădiniţă şi amenajarea curţii de joacă şi altele.
Sursa: Municipiul Tîrgu Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.