Începând din luna aprilie, primarul orașului Luduș a început un program de întâlniri cu cetățenii din cartiere pentru a discuta problemele din fiecare zonă a localității, precum și măsurile care pot fi luate pentru a fi remediate.Obiectivele întâlnirii sunt acelea de a aduce în atenția Primăriei problemele specifice ale cartierelor și ale locuitorilor săi și de a descoperi împreună posibile soluții, dar și de a prezenta cetățenilor programele de investiții derulate în ultima perioadă, precum și proiectele aflate în diferite stadii de implementare sau proiectare. Este încurajat astfel contactul direct dintre autoritățile publice locale și cetățeni și implicarea constructivă a locuitorilor în viața orașului.
În 28 aprilie, primarul Cristian Moldovan a participat la o întâlnire cu cetățenii de pe străzile 8 Martie, Primăverii, Dealului, Sub Pădure și strada Mică. Cu prilejul acestei prime întâlniri, primarul orașului Luduș a declarat: „Doresc să reiau întâlnirile pe cartiere cu cetățenii, un prilej de a vedea pe teren unele realităţi ale oraşului şi ale cetăţenilor, neajunsuri, semnalări şi atenţionări primite în cadrul audienţelor săptămânale din Primărie”.
Au fost notate solicitările cetățenilor, unele dintre ele fiind de natură a se rezolva cât mai curând, altele necesitând soluţii de durată.
Întâlniri multiple, în mai
În luna mai, seria întâlnirilor cu cetățenii a continuat. Astfel, în primele zile ale lunii au avut loc mai multe întâlniri – dialoguri deschise cu cetățenii străzilor Vânătorilor, Piaţa Unirii, Plopilor, Crângului, Mureşului, Gheorghe Bariţiu, Lămâiţei, Cinema, Amurgului, Turzii, Ciorga, Avram Iancu, De Sus, Bisericii, Florilor și Grecilor.
Apoi, spre mijlocul lunii, întâlnirile au ajuns în cartierul Baltă, pe strada Crinului, în cartierul Roșiori.
Începutul verii, noi întâlniri
La începutul luni iunie, primarul Cristian Moldovan a participat la o întâlnire cu cetățenii care domiciliază în zona Luduș Est pentru a identifica împreună problemele din teritoriu. Au urmat, apoi, întâlniri și discuții cu cetățenii străzilor Mihai Eminescu, Morii, Izvorului, Câmpului, Viilor, Frăgarilor, Traian și Dorului.
„Consider foarte utile aceste întâlniri atât pentru mine, ca primar, cât şi pentru dumneavoastră fiind un prilej bun de a vă expune problemele, nemulţumirile şi de a oferi sugestii”, a menționat Cristian Moldovan.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.