⛈Ca urmare a precipitațiilor căzute și a topirii parțiale a statului de zăpadă, au crescut nivelurile cursurilor de apă din bazinul hidrografic Mureș.
👷♂️Intervenții operative ale SGA Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș din data de 27.02.2023
Zone de intervenție:
- pe cursul de apa Niraj, în zona localităților Leordeni, Gheorghe Doja, Satu Nou – jud. Mureș s-a intervenit între orele14,30 – 18,30 cu salariați de la Formația 4 Niraj și Formația 3 Tg. Mureș. Au fost blocate clapetele de pe digul de apărare ale râului Niraj, la intervenție au fost utilizați 85 de saci cu nisip;
- pe cursul de apă Pârâul de Câmpie, în zona localității Luduș, jud. Mureș, între orele 21,30 și 22,30 au fost mobilizați colegi de la Sistem Hidrotehnic Târgu Mureș și colegi de la Formația 5 Luduș.
S-au folosit 80 de saci cu nisip la o subtraversare a digului de pe Pârâul de Câmpie, în intravilanul orașul Luduș.
🧑💼Specialiștii noștri monitorizează permanent nivelurile și debitele cursurilor de apă și asigură fluxul informațional al datelor prin Dispecerat către toate instituțiile implicate în gestionarea situațiilor de urgență. Totodată, aceștia aplică programul de măsuri pentru exploatarea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice în sezonul rece. Hidrologii realizează măsurători de debit şi observații la stațiile hidrometrice, astfel încât informațiile să ajungă prompt la toate instituțiile implicate în gestionarea evenimentelor.
Sursa:Apele Române Mureș
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.