Intervenții de urgență la Priza de apă Gurghiu pentru menținerea alimentării cu apă
În contextul temperaturilor scăzute și al fenomenelor specifice sezonului rece – formarea podurilor de gheață și a zaiului – la Priza de apă Gurghiu au fost demarate, încă de la primele ore ale dimineții, intervenții de urgență menite să asigure funcționarea în siguranță a infrastructurii și continuitatea alimentării cu apă a populației.
Acțiunile sunt desfășurate de specialiștii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș – Sistemul Hidrotehnic Reghin, în colaborare cu Operatorul de Apă AQUASERV S.A. – Sucursala Reghin și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș. În pofida condițiilor dificile, alimentarea cu apă a populației nu este sistată.
Intervențiile vizează îndepărtarea acumulărilor de gheață care pot afecta funcționarea prizei de apă și se realizează atât mecanizat, cât și manual. Un excavator cu braț lung este utilizat pentru spargerea gheții din fața grătarelor prizei de apă, în timp ce un buldoexcavator acționează în camera de încărcare. Totodată, echipele intervin manual în zona prizei de apă a barajului Gurghiu, acolo unde apa intră gravitațional în canalul Gurghiu, canal care asigură alimentarea cu apă brută a Uzinei de Apă Reghin.
Pentru suplimentarea debitului și menținerea continuității alimentării, au fost puse în funcțiune două motopompe de mare capacitate. Motopompa de 500 mc/h, pusă la dispoziție de ISU Mureș, captează apa din amonte de priza de apă și o pompează în canalul Gurghiu, contribuind direct la alimentarea uzinei cu apă brută. În același timp, o motopompă de 690 mc/h, aparținând Administrației Bazinale de Apă Mureș, captează apa imediat aval de baraj și o direcționează în același canal, asigurând suplimentarea necesară a debitului.
Colaborarea strânsă dintre Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Mureș, operatorul de apă AQUASERV și ISU Mureș demonstrează eficiența parteneriatului instituțional în gestionarea situațiilor de iarnă severă. Prin aceste intervenții rapide și bine coordonate, este protejată infrastructura hidrotehnică și este menținută continuitatea alimentării cu apă potabilă, un serviciu esențial pentru comunitate.
