Inițiativa legislativă de interzicere a staționării mașinilor cu motorul pornit în orașe și municipii este adoptată în mod tacit de Senat, ca urmare a depășirii termenului de dezbatere. Comisiile de specialitate nu i-au mai întocmit un raport suplimentar de respingere după ce, așa cum a relatat Profit.ro, Guvernul a transmis Parlamentului că susține inițiativa.
Nerespectarea obligației de a opri funcționarea motorului termic când un autovehicul se află în staționare voluntară ar urma să fie sancționată cu amenda minimă prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv cu două sau trei puncte-amendă.
Între timp, Guvernul a adoptat un punct de vedere de susținere a inițiativei legislative, formulând o serie de propuneri pentru clarificarea prevederilor, precum menționarea tuturor tipurilor de autovehicule exceptate și stabilirea amenzii prevăzute în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv sancțiunea complementară a aplicării a 3 puncte de penalizare, așa cum, se aplică în toate cazurile de staționare neregulamentară. De asemenea, Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Socia au avizat favaorabil proiectul.
În urma emiterii punctului de vedere al Guvernului, comisia de apărare din Senat a amânat întocmirea raportului suplimentar, astfel că termenul de dezbatere și adoptare a proiectului, 20 martie, a fost depășit, astfel că inițiativa va fi transmisă deputaților ca adoptată tacit de Senat. Deputații au votul final asupra proiectului.
Category: Stirile Punctul