Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență , ai Jandarmeriei, ai Penitenciarului și ai Poliției locale din Târgu Mureș, precum și – în premieră – echipa de rezerviști ai IPJ Mureș se vor întrece în această săptămână în cadrul tradiționalei competiții sportive “Cupa Poliției Române”.
În cadrul competiției, vor fi organizate întreceri sportive pe 3 discipline – minifotbal, volei și tenis de masă. Astfel, luni, 18 martie, este programată prima întâlnire, la Școala Sportivă (LPS) din Târgu Mureș, pentru întrecerea la tenis de masă, marți, 20 martie, vor avea loc partidele de minifotbal și respectiv de volei, pe terenul sintetic de la UMF Târgu Mureș.
“Cupa Poliției Române” este organizată în fiecare an pentru a marca Ziua Poliției Române – în 25 martie, de Bunăvestire, în 2019 sărbătorindu-se 197 de ani de la înființarea acestei arme și înmânarea primului Drapel de Luptă – și are ca organizatori Corpul Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial al IPJ Mureș, IPA – Regiunea I Mureș și Club Sportiv Dinamo Mureș.