Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate, la nivel național.
Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale, precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare. Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale (RUEIS). Serviciile de atestare și de certificare sunt oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș prin compartimentul de economie socială, şi acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie, precum şi pentru desfăşurarea activităţii acestora în raport cu drepturile şi obligaţiile acestora în calitate de întreprinderi sociale/întreprinderi sociale de inserţie.
Persoana responsabilă din cadrul compartimentului de economie socială al AJOFM Mureș este domnul Mogoș Dorin, inspector, telefon 0265269247 int.116, e-mail: dorin.mogoș.ms@anofm.gov.ro.
Procesul de atestare și certificare a debutat în anul 2016, iar până la finele lunii martie 2023, la nivelul județului Mureș, au fost acordate 26 de atestate ca întreprindere socială (ÎS) și 1 certificat de întreprindere socială de inserție (ÎSI)/marcă socială .
În perioada 2017-2023, au fost retrase, conform prevederilor legale, 1 atestate de IS.
RUEIS este publicat lunar, în forma actualizată, pe pagina de internet a ANOFM (www.anofm.ro – https://www.anofm.ro/index.html?agentie=&categ=9&subcateg=1) și poate fi consultat de orice persoană interesată de domeniul economiei sociale.
În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureș, organizează diferite acțiuni în vederea promovării importanței domeniului economiei sociale și creșterea gradului de implicare a autorităților locale în susținerea acestuia, a modificărilor aduse cadrului legal din ultimul an, dar și a rolului compartimentului de economie socială.
La evenimentele organizate vom avea ca parteneri de dialog reprezentanți ai mass-media, membri ai patronatelor şi sindicatelor, ONG-uri, precum şi cu reprezentanţi ai DGASPC- ului, ai Direcției de Asistență Socială, ai Inspectoratului şcolare şi ai Inspectoratului teritoriale de muncă.
Totodată, în cadrul unor ateliere de lucru/workshopuri sunt așteptați să participe persoane din grupuri vulnerabile.
De asemenea, în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă din 12 mai 2023, va fi organizat un stand cu scopul promovării conceptului de economie socială, cât și al identificării de soluţii pentru problemele cu care se confruntă comunitățile locale în demersul acestora de oferire de servicii sociale și de ocupare care să răspundă nevoilor membrilor comunității.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREŞ