Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a invitat publicul, vineri, la o incursiune virtuală în arhiva digitală proprie, prin accesarea secţiunii destinate pe pagina web a Muzeului UMFST, Ziua internaţională a arhivelor.
„În fiecare an, data de 9 iunie marchează Ziua internaţională a arhivelor. Este ziua dedicată profesioniştilor din acest domeniu şi instituţiilor implicate în protejarea şi valorificarea mărturiilor din trecut, adevărate catastife. În acest context, vă propunem o incursiune virtuală în arhiva digitală proprie, prin accesarea secţiunii destinate pe pagina web a muzeului. Un proiect recent lansat împreună cu Biblioteca Universităţii, cu ocazia aniversării a cinci ani de la fuziunea celor două universităţi, şi care intenţionează să ofere celor interesaţi accesul la viaţa academică a UMFST G.E. Palade Târgu Mureş”, a anunţat Universitatea pe Facebook.
De asemenea, membrilor Alma Mater UMFST le-a fost adresată invitaţia de a contribui la arhiva digitală cu documente şi imagini deţinute în arhiva personală, care vor susţine reconstituirea diverselor faţete ale trecutului şi vor ajuta la conservarea memoriei colective. AGERPRES