Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a organizat, zilele trecute, la București, o gală festivă, în cadrul căreia au fost premiați tineri români cu rezultate academice şi extracurriculare de excepţie din ţară şi de peste hotare. Câştigătoare la categoria „Studentul anului în România” a fost Ioana Marcela Brînzac, medic rezident pediatrie, absolventă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureş.
Originară din Botoșani, Ioana Marcela Brînzac spune despre ea că este o persoană sensibilă, ambițioasă și perseverentă căreia îi place să ajute oamenii. Fiind pasionată încă din liceu de biologie și chimie, Facultatea de Medicină a fost o alegere firească, susține aceasta, care transmite că UMFST Târgu Mureș ocupă un loc special în inima ei, fiindcă aici a învățat că prin muncă, perseverență și răbdare poți obtine tot ce îți dorești.
„Anii de facultate mi-au oferit nenumărate șanse de a evolua atât din punct de vedere profesional prin cursuri, laboratoare și stagii, cat și din punct de vedere personal, reușind să îmi fac mulți prieteni. UMFST ocupă un loc deosebit în inima mea, este locul unde am învățat ca prin muncă, perseverență și răbdare poți obtine tot ce îți dorești. Pe această cale, țin să le mulțumesc profesorilor pentru lecțiile pe care mi le-au oferit de-a lungul anilor”, a transmis Ioana Marcela Brînzac.
Pe lângă cursuri, laboratoare și stagii, Ioana a pus accent și pe voluntariat, implicându-se în campaniile Ligii Studenților din Târgu Mureș. Totodată, și-a îndreptat atenția asupra cercetării științifice și pentru a deprinde noi competențe și abilități, Ioana urmează în prezent cursurile materatului de Cercetare științifică medico-farmaceutică din cadrul UMFST Târgu Mureș.
„După absolvirea facultății a urmat examenul de Rezidențiat, un examen care îți pune la încercare răbdarea și cunoștințele acumulate. Mereu am fost o fire copilăroasă și mi-au plăcut copiii, astfel încât am ales specialitatea pediatrie. Consider că oricât ai fi de supărat sau de prins în activitățile zilnice, un zâmbet de copil îți face ziua mai bună. În paralel cu activitatea de rezident, am ales să urmez cursurile masteratului de Cercetare științifică medico-farmaceutică din cadrul UMFST, din dorința de a învăța mai multe despre cercetarea medicală și pentru a obține competențe în arii precum managementul de proiect și realizarea de proiecte de cercetare. Acum sunt rezident în anul III, iar în această perioadă am participat la diferite conferințe de profil. La Iași am reușit performanța de a câștiga premiul II la secțiunea postere. M-am implicat ca voluntar în proiectul „Caravana cu Medici”, unde am cunoscut tineri foarte pasionați de ceea ce fac și am văzut câtă nevoie este de medici în mediul rural”, a explicat Ioana Marcela Brînzac.
Despre participarea la concursul Ligii Studenţilor Români din Străinătate spune că a fost o provocare, dorindu-și să observe unde se situează în raport cu alți tineri care excelează în diferite domenii. „Aș dori să le mulțumesc prietenilor care m-au încurajat să mă înscriu la concurs. Sunt conștientă că fără insistențele lor, acum poate nu eram aici, să răspund la acest interviu”, a arătat tânăra.
Aceasta se arată onorată de premiul obținut, titlul de „Studentul anului în România” motivând-o să muncească și mai mult. „Este o onoare să fiu premiată la această gală, unde sunt încurajați și premiați tineri din toată lumea. Am fost foarte emoționată atunci când am aflat că sunt câștigătoarea galei la secțiunea „Studentul anului în România”, a afirmat Ioana, care îi încurajează pe studenții UMFST să participe la acest concurs.
„Este o experiență unică pe care nu vor regreta. Cred că promoțiile de studenți care vin din spate sunt mult mai bine pregătite și au acces la toate informațiile necesare. Cred că studenții trebuie doar să muncească și să fie hotărâți. Apoi totul va veni de la sine. Doar prin muncă, perseverență și hotărâre poți reuși să realizezi lucruri mărețe”, a transmis Ioana Marcela Brînzac.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.