Stadiul evoluţiei serviciilor de proiectare pe sectorul Târgu Mureş – Târgu Neamţ al autostrăzii A8 este analizat în fiecare zi de luni, deoarece există o incapacitate constatată la firma de proiectare, afirmă directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Mariana Ioniţă.
Conform unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES, Autostrada A8 este o investiţie de o importanţă strategică pentru România, iar dezvoltarea zonei Moldovei, integrată cu restul regiunilor ţării, este o prioritate pentru Ministerul Transporturilor şi CNAIR.
„În ceea ce priveşte proiectarea sectorului Târgu Mureş – Târgu Neamţ, există o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia să monitorizăm permanent acest prestator de servicii. Astfel, în fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizăm stadiul evoluţiei serviciilor de proiectare pe acest proiect. În cadrul acestui grup de lucru interinstituţional participă autorităţile publice centrale care concură la realizarea investiţiei (mediu, arheologie, avize, Apele Române etc.) cu scopul de a simplifica şi fluidiza procesul de implementare a proiectului. Acest lucru îl realizăm tocmai pentru ca documentaţia să corespundă, încă de la faza de iniţiere, cu cerinţele avizatorilor importanţi în procesul de implementare”, a declarat Mariana Ioniţă.
Aceasta a subliniat că a fost atenţionat proiectantul Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA, printr-o adresă transmisă la sediul central din Madrid, solicitându-i-se o alocare de forţă de muncă suplimentară, necesară şi corespunzătoare dezvoltării proiectului.
„Respectiv, am solicitat personal şi utilaje pentru finalizarea studiilor geo în zona montană, astfel încât să se recupereze timpul pierdut şi să se intre în grafic”, a precizat directorul CNAIR.
În ceea ce priveşte sectorul Tg Neamţ – Iaşi – Ungheni, Mariana Ioniţă a menţionat că acesta se află în procedură de achiziţie publică, având trei ofertanţi.
Până în acest moment a fost finalizată partea de DUAE (Document Unic de Achiziţie European), dar şi evaluarea tehnică. În prezent, se aşteaptă avizul ANAP. După primirea avizului, va urma evaluarea financiară.
„Estimăm că finalizarea procesului de evaluare va avea loc în prima jumătate a lunii februarie. Astfel, în cazul în care nu vor exista contestaţii, la începutul lunii martie, se poate semna contractul. Evident, acest fapt este condiţionat de corectitudinea ofertantului desemnat câştigător, care are obligaţia, conform legislaţiei în vigoare, să aducă toate documentele solicitate”, a mai spus directorul general CNAIR.AGERPRES