Un cetățean de origine irakiană, rezident în Finlanda, care plănuia un atac terorist împotriva unui diplomat străin acreditat la Bucureşti a fost prin săptămâna trecută de autoritățile române. El a fost reținut de Brigada Antitero a SRI chiar în moment ce intenționa să acționeze, iar ulterior a fost predat Poliției Române. Despre acest incident, SRI a emis un comunicat de presă, în care se mai spune că respectivul cetățean avea și pregătire militară:
Despre cetăţeanul irakian s-a stabilit că a fost implicat în activităţi extremist-teroriste şi dispune de pregătire militară fiind determinat să realizeze un atac terorist pe teritoriul naţional, având ca ţintă diplomaţi ai unor state din Europa şi SUA. În cadrul cercetării penale iniţiate de DIICOT asupra cetățenului străin, SRI acordă sprijin de specialitate, conform competenţelor legale. Având în vedere faptele săvârşite, cetăţeanul irakian a fost reţinut pentru 24 de ore iar ulterior instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile.
SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), precum şi cu parteneri externi.
Cristian Teodorescu