Compania IRUM, controlată de familia Oltean, cu peste 500 de angajaţi în fabrica din Reghin, a investit peste 7 mil. euro în retehnologizare şi a lansat pe piaţă un noul model de utilaj forestier, TAF 690 S5, destinat atât pieţei din România, cât şi din Europa şi America.
Precomenzile se pot face începând cu luna noiembrie, iar producţia de serie va începe din luna ianuarie 2022, potrivit companiei. „Nivelul de performanţă al noului utilaj forestier este posibil datorită unei serii de parteneriate cu unii dintre cei mai mari jucători la nivel mondial din domeniul proiectării de subansamble şi prin munca a peste 30 de ingineri IRUM care au reproiectat şi testat toate componentele noi ale lui TAF 690 S5. (…) Deşi am îmbunătăţit considerabil performanţele utilajului, consumul este asemănător cu cel al vechiului model. Utilajul a trecut cu brio toate testele făcute pe diferite standuri pentru anduranţă, atât cele de tip Dyno pentru motor, cât şi cele pentru utilaj în sine“, au declarat oficialii companiei IRUM Reghin, într-un comunicat de presă.