Stirile Punctul

„Istoria nu se uită” la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”

Sub egida „Unire-n suflet de copil”, elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, îmbrăcați în costume tradiționale, au prezentat  în după-amiaza zilei de 1 Decembrie la biserica din cartierul Unirii în fața părinților, cadrelor didactice și a altor invitați un program artistic în care și-au  exprimat iubirea față de România, tara noastră dragă. Ei au evocat evenimentele premergătoare Marii Unirii, prin poezii și cântece patriotice, fiind pregătiți de doamnele profesoare: Dana Suciu,Maria Muruga, Ana Maria Chirtes, Lucreția Bogdan și Ecaterina Horga.

Doamna Director Ioana Maria Bucur a rostit o alocuțiune despre importanța acestui eveniment istoric care marchează Ziua Națională  a României și a invitat participanții să cânte Imnul de Stat. 

A urmat apoi binecuvântarea dată de părintele Jimboreanu, iar părintele Ilies a felicitat elevii, profesorii și părinții pentru conștientizarea acestor valori lăsate de strămoșii noștri. 

Activitatea s-a încheiat cu colinda „O ce veste minunată „.Istoria nu se uită pentru că este”cea dintâi carte a unei nații „

Prof. L.Bogdan