Sala festivă a Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin a găzduit joi, 24 octombrie, un eveniment dedicat lui Alexandru Matei, cunoscut istoric, cercetător-arhivist și publicist care s-a născut la Reghin în urmă cu 80 de ani. Fostul director la Arhivelor Statului, profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca a fost sărbătorit de oamenii de cultură din Reghin printr-o lansare de carte. Este vorba despre „Arhive şi istorie în Clujul academic şi universitar. Alexandru Matei la 80 de ani”, volum de peste 650 de pagini, apărut în condiţii deosebite la Editura Napoca Star din Cluj-Napoca, îngrijit de istoricii Laurenţiu Mera şi Vasile Lechinţan.
„Carte cu colegi”
Manifestarea a fost organizată de primăria Reghin, Biblioteca „Petru Maior” și ASTRA Despărțământul Reghin, fiind moderată de directorul Bibliotecii, Sorina Bloj. Prezentarea cărții a fost făcută de președintele ASTRA Despărțământul Reghin – Marin Șara, președintele Fundației Culturale „Vasile Netea” – Dimitrie Poptămaș și de profesorii reghineni Ilie Șandru și Vasile Conțiu. Prezent la Reghin, istoricul Alexandru Matei a primit din partea primarului Maria Precup o Diplomă de Excelență.
Publicul prezent a putut răsfoi și volumul „Carte cu colegi”, semnat de istoricul şi universitarul reghinean Alexandru Matei, carte apărută în toamna lui 2012, la 60 de ani de la absolvire a promoţiei 1952 a Şcolii Pedagogice din Reghin. Este vorba despre o carte document, un album cu amintiri, un fel de testament pentru urmaşi şi pentru cercetătorii interesaţi de evoluţia unei instituţii de învățământ, o carte deosebit de prețioasă pentru istoria culturală a Reghinului.
O carte cât o viață
Lucrarea „Arhive şi istorie în Clujul academic şi universitar. Alexandru Matei la 80 de ani”, care a fost numită de vorbitori „o carte cât o viaţă”, se deschide cu un interviu luat sărbătoritului de istoricul Vasile Lechinţan, în care profesorul Alexandru Matei povesteşte despre construcţia noii clădiri a Arhivelor clujene, despre relaţiile cu alte instituţii și cercetători din țară sau străinătate, despre preluări şi achiziţii de documente cu episoadele pitoreşti și momentele grele aferente. Urmează apoi câteva sute de pagini cu mesaje de felicitare venite din partea unor istorici, cercetători, scriitori, artişti plastici, ziarişti, prieteni. Alte peste 200 de pagini ale cărții cuprind comunicări şi eseuri de specialitate, articole, imagini şi facsimile. Volumul cuprinde şi un capitol cu 330 de dedicaţii, autografe și aprecieri din partea unor personalități culturale. Printre acestea se află și una semnată de un om foarte drag reghinenilor – cardinalul Al. Todea: „Domnului profesor Alexandru Matei, fost strălucit elev al meu la Liceul „Petru Maior” din Reghin, cu urarea de a fi mereu binecuvântat de Dumnezeu în munca pe care o deprinde. Blaj, 4.X.’91”.