Astăzi, 12 decembrie, istoricul reghinean, dr. Dorin Ioan Rus a primit premiul ”George Barițiu” al Academiei Române pentru cercetarea relației societății cu pădurea din Transilvania.
Cartea intitulată ”Wald- und Ressourcenpolitik im Siebenbuergen des 18. Jahrhunderts (Neue Forschungen zur ostmittel- und südosteuropäischen Geschichte / New Researches on … de l’Europe centrale et orientale 9)”- Politica silvică și a resurselor în Transilvania secolului al XVIII-lea, este împărțită în patru secțiuni majore, la care se adaugă o anexă ce cuprinde sursele arhivistice și literatura de specialitate.
Pentru atingerea scopului, autorul a selectat patru studii de caz reprezentative, care reflectă utilizarea pădurii pe diferite paliere, prezentate în Introducere, alături de stadiul cercetărilor și metodelor de lucru. Pe baza surselor documentare publicate, este prezentat modul de gospodărire a pădurii, politica și legislația silvică din Transilvania până la instaurarea autorității habsburgice.
Autorul prezintă politica forestieră concretă a habsburgilor în Transilvania înainte și după 1781, anul emiterii ordonanței silvice iosefine și analizează legislația și administrarea pădurilor, ca și dreptul penal silvic, prezentând politicile economice ale Habsburgilor din Transilvania pe baza exemplelor selectate. Deasemenea, prezintă rezultatele cercetărilor privitoare la reglementările de gestionare a pădurilor și de durabilitate silvică, măsurile pentru conservarea pădurilor în cazul consumatorilor mari și mici, precum și măsurile de împădurire și de înlocuire a lemnului ca sursă de energie. Descrie modul în care autoritațile au căutat să înlocuiască lemnul de stejar cu lemnul de molid în fabricarea navelor de transport prezentând pe scurt și măsurile de regularizare a Mureșului, ca o parte a procesului de regândire a politicii silvice. În ultima parte a cărții este discutată și evaluată politica silvică din Transilvania în secolul al 18-lea între exploatare și durabilitate, comparând rolul pădurilor în arta și tehnica militară din Transilvania cu Țările de Jos, evidențiind asemănările și diferențele dintre acestea.
Academia Română acordă următoarele categorii de premii: – premii anuale pentru realizări noi, definitive şi complete, publicate, executate, reprezentate sau expuse în anul calendaristic pentru care se acordă premiul; – premii pentru cea mai valoroasă lucrare, elaborată pe baza unor teme făcute publice de Academia Română şi selectate prin concurs. Fiecare premiu poartă numele unei personalităţi ilustre din domeniul creaţiei ştiinţifice, literare şi artistice româneşti. Propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare ştiinţifică sau de universităţi, unităţile de creaţie, precum şi de către membrii Academiei Române; ele se înaintează Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării.
GRAMA IMOLA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.