Pe parcursul a doar cinci zile inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş au aplicat amenzi în valoare totală de peste 120.000 lei pentru abateri de la legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor, precum şi pentru muncă la negru. Potrivit ITM Mureş, în intervalul 16-20 iulie au avut loc 49 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, în cadrul cărora au fost identificate 9 persoane care lucrau fără forme legale şi au fost sancţionaţi 35 de angajatori, dintre care 7 angajatori pentru muncă fără forme legale.
Potrivit unui comunicat de presă al ITM Mureş, pentru deficienţele constatate la angajatorii controlaţi, inspectorii ITM Mureş au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, din care 30 avertismente şi 9 amenzi din care 7 pentru munca la negru. Valoarea totală a amenzilor aplicate în urma controalelor s-a ridicat la 96.000 lei, din care 90.000 de lei pentru muncă la negru. De asemenea, inspectorii ITM au dispus 169 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate cu prilejul controalelor efectuate. De asemenea, inspectorii ITM Mureş au efectuat 18 controale pentru a verifica respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor, în urma cărora au fost constatate 21 deficienţe, motiv pentru care au fost dispuse tot atâtea măsuri pentru remedierea acestora. Echipele de control au sancţionat 18 angajatori şi au aplicat 21 sancţiuni contravenţionale, din care 18 avertismente şi 3 amenzi, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 24.000 lei.
În ceea ce priveşte Registrul general de evidenţă a salariaţilor – REVISAL, în pe parcursul celor cinci zile s-au înregistrat 359 de contracte noi, din care 177 pe perioadă nedeterminată şi 182 pe perioadă determinată.
AGERPRES