Directorul general al SC Transport Local SA Târgu Mureş, Tatar Bela, a acuzat, joi, Jandarmeria şi Poliţia că nu au aplicat nicio sancţiune după ce în jur de 30 de membri de sindicat au declanşat o grevă spontană, deşi Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, interzice acest lucru.
„Când am ajuns la sediu, mai mulţi membri de sindicat ai ProLex blocau bariera şi am cerut Poliţiei şi Jandarmeriei să intervină, fiindcă se încalcă Legea 55/2020. Nu a fost legitimată nicio persoană. Voi sesiza în scris conducerea IGPR şi a Jandarmeriei fiindcă nu este firesc să îşi apere colegii de sindicat. Au spus că ei nu intervin fiindcă este proprietate privată. Le-am explicat că nu este proprietate privată, ci este proprietatea municipiului Târgu Mureş, dar nu au intervenit. Jandarmii au stat pe pod şi au fumat. Nu este firesc să se întâmple aşa ceva. În cele din urmă le-am explicat protestatarilor că se încalcă legea şi atunci au permis colegilor care nu sunt membri ai acestui sindicat să iasă pe traseu”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul SC Transport Local SA Târgu Mureş, Tatar Bela.
Acesta a spus că poliţiştii şi jandarmii nu au luat măsuri deşi articolul 29 din Legea nr. 55/ 2020 prevede că pe perioada pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanşarea sau desfăşurarea conflictelor colective de muncă în anumite sectoare, inclusiv în unităţile care asigură transportul în comun, faţă de cei 34 de membri ai ProLex care au blocat ieşirea pe traseu a autobuzelor.
Tatar Bela a precizat că motivul protestului a fost decizia de desfacere a unui contract de muncă al unui coleg.
Viceprimarul din Târgu Mureş, Portik Vilmos, a arătat că, timp de o oră, locuitorii oraşului, care ar fi trebuit să ajungă la serviciu, nu au putut beneficia de transport în comun din cauza acestui protest.
„Dimineaţă, între orele 5 şi 6 a avut loc o grevă spontană, a durat cam 30 de minute, o parte dintre şoferii care sunt membri ai unui sindicat au decis ca astfel să-şi arate solidaritatea faţă de un coleg căruia i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, o comisie de disciplină a luat această decizie. Va intra în instanţă şi se va pronunţa. Greva a durat 30 de minute, când directorul a ajuns la faţa locului a reuşit să îi convingă pe protestatari să le permită şoferilor care nu făceau parte din acel sindicat să iasă cu autobuze din autogară. Deci de la ora 6,00 a fost reluat transportul în comun, după program. Într-adevăr legea care reglementează starea de alertă şi situaţie epidemiologică (Legea 55/2020, n.r.) interzice orice fel de demonstraţie. Se pare că colegii de la Transport Local care au luat decizia să facă această manifestaţie nu ştiau acest lucru. (…) Este vorba despre membri ProLex, circa 25-30 de membri dintre angajaţii transportului local, care au blocat ieşirea din autogară”, a declarat Portik.
Acesta a spus că oraşul a avut de suferit în intervalul respectiv şi că el, personal, nu poate să dea dovadă de empatie faţă de astfel de manifestări.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş a precizat, pentru AGERPRES, că nu a fost aplicată nicio sancţiune faţă de manifestaţia de protest de la SC Transport Local Târgu Mureş, în timp ce Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş nu a prezentat nicio poziţie până la ora transmiterii acestei ştiri. AGERPRES
Jandarmii au mai precizat referitor la acuzaţiile din spaţiiul public formulate de conducătorul SC Transport Local SA Tg. Mureş:
– Prezenţa jandarmilor în zona sediului societăţii a avut drept scop prevenirea incidentelor de ordine publică şi verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară;
– Stabilirea legalităţii conflictelor de muncă revine instanţelor de contencios administrativ, jandarmeria neavând competenţa de a impune conduite de urmat de către angajaţi, în relaţia cu angajatorul;
– Legea nr.55/2020 interzice grevele în anumite domenii de activitate, dar nu prevede competenţe de sancţionare a unor asemenea acţiuni pentru Jandarmeria Română;
– Angajaţii s-au manifestat fără a bloca o cale de comunicaţie publică şi fără a produce violenţe