În acest sfârșit de săptămână, pe 6 și 7 ianuarie a.c., în cadrul unor acțiuni punctuale menite să protejeze fondul forestier național în comuna Vânători, județul Mureș, echipaje din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș au oprit șapte persoane care transportau material lemnos fără documente legale. Pentru aceste abateri, conform Legii 171/2010, li s-au aplicat amenzi în valoare totală de 7000 de lei, iar materialul lemnos confiscat.
Atragem atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic. Astfel de acţiuni şi controale se vor desfășura şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL