Stagiunea 2024-2025 se va deschide cu un prim concert care va avea loc joi, 12 septembrie 2024. Concertul organizat în colaborare cu Ambasada Japoniei în Romania, Asociația “Kumamoto – Romania” și Colegiul Național de Artă din Târgu Mureș, va fi dirijat de Shinya Ozaki.
Solistele acestui concert vor fi Misaki Kawaguchi (pian-Japonia), Anca Fărcaș Moldovan (pian) și Gombocz Klára (marimbă).
În program veți audia partea întâi din Concertul nr.2 pentru pian și orchestră în fa minor, op.21 de Fr.Chopin, partea întâi din Concertul nr.2 pentru pian și orchestră în sol minor de C.Saint-Saëns, părțile a doua și a patra din Concertul pentru marimbă și orchestră de Ney Rosauro și Suita “Karelia”, op.11 de J.Sibelius.
SHINYA OZAKI a studiat la Toho Gakuen School of Music din Tokyo. Printre maeştrii săi în arta dirijatului s-au aflat Seiji Ozawa, Jean Furnet şi Kazuyoshi Akiyama. În decursul anilor sub bagheta lui au evoluat orchestre precum cea a Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Simfonică din Miskolc (Ungaria), Osaka Philharmonic Orchestra (Japonia), Elmira Symphony Orchestra (S.U.A.), de asemenea a apărut în fruntea unor ansambluri corale dintre care amintim Corul Filarmonicii Ungare şi Osaka Choral Society.
Din 1994 şi până în prezent îşi desfăşoară activitatea ca dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureş, totodată din 2015 este şi prim dirijor invitat al Filarmonicii de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare. În 1998 a fost distins cu titlul „Pro Urbe” de primăria municipiului Tîrgu Mureş, în 2001 a fost răsplătit cu „Meritul schimburilor culturale” de către ambasadorul României în Japonia, în 2005 cu „Meritul cultural în grad de comandor” de către preşedintele României, iar în 2014 i s-a decernat titlul „ALAE” din partea judeţului Mureş, de asemenea a fost premiat de către Ministerul de Externe din Japonia şi a primit distincţia “South Japan Culture Award” oferit de South Japan News.
În cariera sa artistică s-a implicat frecvent în activităţi educative, conducând MBC Youth Orchestra din Japonia în fiecare an în august, realizând cu acest ansamblu înregistrări de radio şi televiziune. Este unul din membri fondatori ai Asociaţiei “Kumamoto-Romania” şi iniţiatorul bursei de studiu oferită de Asociaţie elevilor talentaţi din România.
Ca scriitor, eseist în decurs de 11 ani a publicat în jur de 150 de articole în revista South Japan News, dar eseurile sale apar şi în alte reviste japoneze. Primul său volum de eseuri a apărut în 2014 la Tokyo cu titlul “Smiling Maestro”. A fost invitat să-şi prezinte ideile în cadrul seriilor TEDx Tîrgu Mureş, TEDx Kagoshima, Southern Japan Political Economy Social Gathering Group and Amro Bank. În martie 2016 a primit titlul de “Satsuma Ambassador” din partea guvernatorului prefecturii Kagoshima. Tot în 2016 a debutat ca dirijor invitat în fruntea ansamblului Orquesta Sinfónica Nacional del Ecuador.
În februarie 2019 a condus concertul organizat cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate ca dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii de Stat din Tîrgu Mureş.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.