Companiile din IT scot la bătaie joburi care utilizează inteligența artificială, pentru care salariul începe de la 1.800 euro și poate ajunge până la 6.000 euro, potrivit datelor transmise de Bestjobs, la solicitarea Economedia. Majoritatea companiilor din IT caută angajați care să utilizeze inteligența artificială, cum ar fi AI predictiv pentru crearea algoritmilor sau AI generativ în aplicații unde utilizatorii interacționează direct cu algoritmii.
Ce joburi care utilizează AI sunt plătite cu până la 6.000 euro
Python Developer – 2.600 – 4.400 euro
Machine Software Engineer C++ – 1.800 – 2.100 euro
Senior Data Engineer – 5.800 – 6.600 euro
Software Architect 2.200 – 4000 euro
Companiile folosesc AI în procesul de recrutare
Platforma online de joburi spune că una dintre principalele utilizări a tehnologiei AI în recrutare o reprezintă generarea anunțurilor de angajare. Mai mult de două treimi dintre recrutori recunosc că au folosit platformele de AI în procesul de recrutare și tot atâția spun că au început să urmărească la candidați abilitatea de a folosi astfel de instrumente. Totodată, la polul opus, tot mai mulți candidați folosesc AI pentru cătarea de joburi.