Jocozaur.ro pregătește lansarea online a primului film documentar românesc despre jocurile de societate (board games), lansare care va avea loc pe data de 19 septembrie, ora 19:00. Lansarea offline a avut loc pe 31 august la Târgu Mureș în cadrul unui eveniment la Cinema Arta la care au participat 150 de persoane.
Jocumentar este un lungmetraj de 77 de minute, a fost finanțat de către Jocozaur.ro și regizat de către regizorul târgumureșean Rab Zoltán. Se bazează pe un set de interviuri realizate pe parcursul a patru luni de zile cu 19 persoane cheie din industrie – proprietari de magazine online, deținători de cluburi, vloggeri, designeri și organizatori de evenimente de profil. Trailerul oficial al filmului poate fi vizionat aici – https://youtu.be/bcPK7Szhmqw.
Documentarul analizează o serie de mituri și realități autohtone despre jocurile de societate și caută să surprindă specificul acestui fenomen care a avut o creștere constantă în România în ultimii 15 ani.
“Când ne-am lansat primul magazin de profil în 2009 aveam 12 titluri în ofertă. Astăzi avem 3000. Și deși piața a crescut enorm, există încă foarte mult loc de creștere. De exemplu sunt încă mulți oameni care mai cred că jocurile de societate sunt doar pentru copii, pe când ele sunt cel puțin la fel de utile și adulților. Așa că am vrut să facem un film pentru a spulbera o serie de mituri de acest gen și de a transmite un mesaj mai amplu despre jocurile de societate și despre puterea lor de a ne relaxa, de a ne (re)conecta cu noi înșine și cu cei din jur” a declarat Nagy Gabor, CEO-ul Jocozaur.ro și Játszma.ro.
Pandemia a accelerat creșterea industriei de board games
Creșterea interesului pentru jocurile de societate a fost accelerată ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie când oamenii au fost nevoiți să căute idei noi de petrecere a timpului în familie și de a limita timpul petrecut de copiii lor pe calculator, telefon sau tabletă.
“N-o să poți să-l iei pe copil niciodată din fața calculatorului, telefonului sau tabletei dacă îi oferi ceva care nu o să-l distreze la fel de mult“ susține Cosmin Giurgiu – unul din invitații speciali intervievați în cadrul filmului – atunci când vorbește despre avantajele jocurilor de societate.
Cele mai cunoscute jocuri de societate moderne
Cele mai cunoscute jocuri de societate moderne sunt Coloniștii din Catan, Carcassone, Magic The Gathering sau Ticket to Ride, jocuri în jurul cărora s-au creat adevărate comunități și inclusiv competiții la nivel mondial. De reținut la acest aspect este faptul că avem un campion mondial la Carcassone, în persoana lui Marian Curcan, de asemenea intervievat în cadrul filmului.
Jocumentar va fi disponibil online gratuit pe YouTube
Deși CEO-ul Jocozaur.ro susține că realizarea filmului a reprezentat un efort considerabil, realizatorii filmului susțin că vor permite vizionarea gratuită a filmului pe canalul de YouTube al Jocozaur.ro (https://bit.ly/3tth0Cb) ca o investiție în viitorul acestei industrii din România.