Prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că afirmaţia liderului PNL, Klaus Iohannis, privind faptul că PDL ar accepta ca noua formaţiune să se numească PNL a fost pripită, făcută sub influenţa entuziasmului sălii, şi deşi nu e un pas uriaş spre eşecul fuziunii, denotă că mâncărimea de limbă l-a cuprins şi pe primarul sibian.
‘Nu e un pas uriaş spre eşecul fuziunii (cum susţine Ioan Oltean, n.r.), nu, ci o mâncărime la limbă, care din păcate l-a cuprins şi pe Iohannis. Iohannis era rezervat până acum, discuta puţin şi la obiect, acum sigur că probabil statul mai mult de cinci ore sau de 12 ore alături de colegii din partid s-a molipsit de limbariţă, cum zic ardelenii, adică s-a grăbit. Părerea mea e că în entuziasmul sălii s-a grăbit să anunţe acest lucru. Eu sunt creştin-democrat şi voi rămâne şi voi muri creştin-democrat. Eu vreau să mă regăsesc în formula asta a fuziunii, ca un creştin-democrat autentic. Vreau să mă regăsesc. Liberalii sunt un partid întotdeauna de 12-15%, ei reprezintă un segment îngust. Vehiculul mare al dreptei se numeşte creştin-democraţie sau popular sau altceva. Vreau să mă regăsesc în vehiculul mare pentru că fuziunea asta are rolul esenţial de a uni dreapta’, a declarat Dorin Florea.
Prim-vicepreşedintele PDL a accentuat că atât în cadrul PNL, cât şi în rândul PDL fiecare trebuie să îşi repete în permanenţă că această fuziune este dorită pentru a câştiga prezidenţialele.
‘Primul lucru, dacă-şi repetă fiecare penelist şi pedelist, de dimineaţa până seara, că această fuziune se face pentru a câştiga dreapta prezidenţialele, ceea ce e important pentru România, nu să fie totul într-o mână, atunci este un succes. Dacă iau din punct de vedere legal, şi practicile din România cu atâtea blocaje şi chestii vin că nu te apucă alegerile să intri cu nu ştiu ce fuziune gata făcută, înscrisă la tribunal. Aia se poate face în 2-3 ani. Tu acum trebuie să demonstrezi că această fuziune începută va continua de felul acela. Şi parcă văd, trebuie să-ţi înscrii partidul, trebuie să-ţi aprobe statutul şi trebuie să te duci cu lista de semnături… Cum să nu se facă fuziunea? Sunt două lucruri diferite: fuziunea este una, declarată şi înfăptuită, iar în alegeri te duci de maniera în care să nu dai posibilitatea să fii contestat sau să nu ţi se accepte lista. Şi atunci vedem ce formulă se găseşte. Iar fuziunea, finalul, lucru care poate fi peste un an sau o jumătate de an, o faci cu înţelepciune şi stat la masă’, a subliniat Florea.
El a adăugat că personal crede că între PNL şi PDL nu există nicio tensiune, iar pe culoarul de dreapta e nevoie de toţi, indiferent că sunt liberali, populari sau creştin-democraţi.
Florea a spus că niciun politician nu ar trebui să se grăbească în a face anumite declaraţii categorice până când negocierile nu se încheie.
‘Şi atunci eu asta am spus: domnule, nu te grăbi. Poate să rămână PNL, nu am nimic împotrivă, dar se mai adaugă ceva; poate să fie CD, de exemplu. Dar eu nu-mi permit să spun aceste lucruri, îmi permit să sugerez într-o discuţie coerentă între parteneri egali. Or domnul Iohannis aici s-a grăbit’, a mai spus primarul Florea. AGERPRES