Câteva mii de jucării adunate de jurnalista Natalia Lazăr din Târgu Mureş, care a iniţiat campania ‘Jucării în dar – 14 Februarie (Eu vreau o altfel de zi a îndrăgostiţilor!)’ vor ajunge, marţi, la copiii sărmani din judeţul Mureş.
Natalia Lazăr a demarat campania pe o pagină de socializare, în luna ianuarie, şi o încheie de Valentine’s Day, care coincide cu ziua ei de naştere, pentru a-i face fericiţi pe copiii necăjiţi ai căror părinţi sunt preocupaţi să le asigure traiul zilnic, dar nu îşi permit să cumpere jucării.
Jurnalista a primit adresele a 13 case de tip familial, aşezăminte sociale şi organizaţii care se ocupă de copii cu probleme de sănătate, pentru a dona jucăriile, hainele şi dulciurile care s-au adunat în urma campaniei.
Natalia Lazăr s-a arătat plăcut surprinsă de spiritul de solidaritate de care au dat dovadă mureşenii, arătând că jucăriile şi bunurile donate îi ocupă o cameră de acasă, plus două încăperi puse la dispoziţie de o cramă din Târgu Mureş.
‘Am ales special această dată de 14 februarie, e ziua mea de naştere. M-am gândit cât de egoistă am putut să fiu până la această vârstă. Cum mi-am dorit lucruri doar pentru mine, uitând că în această zi ar trebui să dau ceva înapoi universului. Anul acesta am fost întrebată ce îmi doresc să primesc de ziua mea. Nu-mi mai doresc nimic pentru mine, am tot ce vreau, am sănătate, am un acoperiş deasupra capului, un loc de muncă, familia şi prietenii lângă mine. Oare de ce mi-am dorit lucruri superficiale atâţia ani la rând? I-am rugat pe cei apropiaţi să cumpere jucării şi dulciuri. Nu pentru mine, pentru copiii necăjiţi. Nu vreau să fiu lăudată, vreau să fiu imitată!’, a declarat Natalia Lazăr, pentru AGERPRES.
Drept răsplată pentru iniţiativa sa de a-i face fericiţi pe alţii, Natalia Lazăr a primit mii de felicitări de ziua ei pe grupul „Eşti din Târgu Mureş dacă…”, pe care se dezbat de obicei problemele oraşului.
Jurnalista nu este la prima acţiune umanitară, fiind implicată în campania ‘Îmbrăţişează-i pe cei din frig’, în cadrul căreia a dus haine donate de oameni la adăpostul social. Ea a spus că intenţionează să se implice şi într-o campanie pentru adunarea de fonduri necesare asigurării hranei pentru o serie de adăposturi de câini.
AGERPRES