O vacanță de poveste în deplină siguranță, așa sună invitația pe care ne-o fac proprietarii de castele din Secuime.
Un sejur în ”Ținutul conacelor” înseamnă pe lângă o întoarcere în timp într-un loc cu peisaje care îți taie răsuflarea, mâncare delicioasă și gazde care te vor trata regește.
Un castel cu nenumărate acareturi, 40 de hectare de pajiști cu lacuri și iazuri plus încă 500 de hectare de pădure – este averea Contelui Mikes din Zăbala, familie nobilă cu rădăcini în secolul al 15-lea. Întregul domeniu este acum la dispoziția turiștilor.
Interioarele reproduc atmosfera tihnită și îndestulată a nobilimii austro-ungare dar se îmbină perfect cu luxul vieții moderne. O noapte de cazare aici costă între 80 și 500 de euro. Masa, gătită din ingrediente naturale este servită pe terasele generoase.
Imola Dobra, manager de evenimente: ”O plimbare cu barca pe lac, pescuit, saună în pădure într-o căsuță foarte faină, se poate și călări. Pentru grupuri organizăm și workshopuri de coacere de kurtos-kalacs, vine o doamnă din sat și ne pregătește aluatul împreună cu grupul. Așa facem și pâine, acolo avem și un cuptor mare și putem face pâine cu cartofi”.
În județul Covasna sunt peste 160 de castele și conace iar 15 dintre acestea se află deja în circuitul turistic. Numărul lor crește de la un an la altul, pe măsură ce proprietățile sunt restaurate. Tamas Nagy a moștenit conacul costruit de străbunicul lui în anul 1802, în localitatea Coșeni.
Sunt 5 ani de când județul Covasna a făcut din conacele sale un brand turistic iar efectele se văd. Statisticile arată că numărul de înnoptari a crescut în medie cu 10 la sută în fiecare an.
Vezi video pe Pro TV