Judeţul Harghita deţine 8% din efectivul total de animale al ţării şi se situează în top trei naţional din punct de vedere zootehnic, a declarat, luni, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură, Romfeld Zsolt, în şedinţa Colegiului Prefectural Harghita.
„Din punct de vedere zootehnic, judeţul Harghita se situează în primele trei judeţe din ţară. Avem 8% din efectivul total de animale al ţării. Asta înseamnă destul de mult şi suntem la concurenţă cu zonele din nord, de exemplu Suceava, pentru primele locuri de exemplare de capete de bovine”, a spus Romfeld Zsolt.
Raportul privind situaţia efectivului de animale din Harghita, prezentat de şeful Direcţiei pentru Agricultură, arată că în judeţ exista în 2024 un total de peste 95.000 de exemplare de bovine, aproape 194.000 de ovine, peste 14.000 de caprine şi aproximativ 26.000 de porci.
Datele statistice arată că în perioada 31 decembrie 2022 – 31 decembrie 2024 s-a înregistrat o creştere a capetelor de bovine, ovine şi caprine şi o scădere a numărului de porci.
„În judeţul Harghita avem un număr mare de exploataţii zootehnice cu un efectiv redus de animale, majoritatea exploataţiilor sunt gospodării familiare. În ultima perioadă, putem vorbi de o concentrare a efectivului, au dispărut gospodării cu 1-2 capete de vaci şi au apărut exploataţii cu 15-50 capete, condiţie necesară pentru o dezvoltare mai rapidă şi pentru accesarea fondurilor europene”, se arată în raportul prezentat de directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita.
Sursa citată a menţionat că, din suprafaţa agricolă a judeţului Harghita, 81,19% sunt pajişti naturale, „care constituie baza furajeră cea mai importantă, cea mai ieftină şi cea mai sănătoasă pentru animalele ierbivore”.
De asemenea, subvenţiile APIA acordate pentru pajişti sunt mult mai ridicate faţă de celelalte categorii de folosinţă.
Totodată, din suprafaţa de peste 71.000 ha de teren arabil, aproximativ 40.000 ha sunt cultivate cu plante de nutreţ pentru animale, se mai arată în raportul citat.
Romfeld Zsolt a spus că în zona de est a judeţului sunt ferme mai dezvoltate şi mai concurenţiale decât în zona de vest, respectiv în Odorhei şi Cristur, unde tinerii sunt plecaţi în străinătate „şi nu prea sunt ferme economic rentabile”. AGERPRES