Judeţul Mureş se numără printre cele şase judeţe din ţară cele mai afectate de tranziţia către neutralitatea climatică, iar în acest sens va beneficia de o alocare de 277 de milioane de euro pentru cele şase priorităţi stabilite, a declarat, miercuri, directorul Departamentului de Politici regionale în cadrul ADR Centru, Ovidia Caba, în cadrul conferinţei „Finanţări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”, desfăşurată la IncubCenter Târgu Mureş.
„Judeţul Mureş se numără printre cele 6 judeţe eligibile în cadrul Mecanismului Tranziţie Justă (…) Va beneficia de o alocare de 277 de milioane de euro, dintre care peste 235,7 milioane de euro din Fondul Tranziţie Justă şi 42 de milioane de euro cofinanţare naţională (în total Programul Tranziţie Justă are alocată suma de 2,35 miliarde de euro, dintre care 2,14 miliarde de euro prin FTJ şi 391 milioane de euro din bugetul statului). Programul este structurat pe 6 priorităţi dedicate atenuării impactului socio-economic al tranziţiei la neutralitatea climatică în fiecare din cele şase judeţe şi o prioritate de asistenţă tehnică, cu alocare financiară distinctă”, a arătat Ovidia Caba.
Potrivit reprezentantei ADR Centru, prin acest mecanism se doreşte sprijinirea teritoriilor cele mai afectate de tranziţia către neutralitatea climatică şi evitarea adâncirii disparităţilor regionale, în ţară la noi cele mai afectate în procesul de reducere semnificativă a emisiilor cu efect de seră fiind judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş.
„Sunt vizate următoarele sectoare: creşterea şi diversificarea economică, ocuparea forţei de muncă prin recalificare sau reconversie profesională, decontaminarea siturilor poluate şi economie circulară, energie curate prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficienţă energetică şi energie din surse regenerabile precum şi digitalizare. Beneficiari vor fi întreprinderile din sectorul privat, sectorul cercetării, UAT-urile şi parteneriatele acestora din cele 6 judeţe. Cele şase priorităţi vizează dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului, sprijinirea tranziţiei forţei de muncă, energia verde accesibilă şi mobilitate nepoluantă, sprijinul pentru ecologizarea şi reconversia imobilelor afectate de activităţi industriale, investiţiile pentru reducerea substanţială a emisiilor ETS aferente producţiei de fertilizanţi chimici şi investiţii productive în întreprinderi mari în domeniile identificate la nivelul PTTJ, cu includerea prealabilă a acestora în planul teritorial”, a precizat reprezentanta ADR Centru.
În ce priveşte partea de dezvoltare a întreprinderilor şi a antreprenoriatului, Ovidia Caba a spus că prin aceasta se urmăreşte dezvoltarea activităţii productive a microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv prin activităţi de transfer tehnologic şi sprijinirea iniţiativei antreprenoriale, în special pentru a sprijini sectorul serviciilor bazate pe utilizarea intensivă a cunoştinţelor.
De asemenea, dezvoltarea întreprinderilor inclusiv prin incubatoare sau acceleratoare de afaceri, parcuri industrial, prin facilităţi tip parc industrial şi logistic, în anticiparea nodului de autostradă la Târgu Mureş.
În cadrul conferinţei „Finanţări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!” organizată la IncubCenter Târgu Mureş, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru – în calitate de Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru 2021-2027”, a adus în atenţia mediului de afaceri local primele ghiduri de finanţare din cadrul acestui program regional şi a publicat recent Calendarul orientativ privind lansările de apeluri de proiecte, pentru perioada ianuarie – iulie 2023.
Potrivit calendarului, în prima jumătate a anului curent, se vor lansa 15 apeluri de proiecte aferente celor 8 Priorităţi ale Programului, în valoare totală cumulată de aproape un miliard euro.
În cadrul conferinţei s-a insistat pe ghidul specific pentru „Investiţii tehnologice în IMM-uri”, prin care se alocă peste 81 milioane euro pentru creşterii sustenabilă şi a competitivităţii şi crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiţii productive.
„Toate aceste sesiuni au fost şi sunt importante pentru noi şi pentru potenţialii solicitanţi de finanţări nerambursabile prin proiecte europene, până în prezent întâlnindu-ne direct cu mai mult de 1.000 de persoane din toate cele şase judeţe ale Regiunii. Mai rămâne această întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţul Mureş. Dezvoltarea Regiunii Centru este un obiectiv la care suntem angajaţi toţii, având scopul comun al creşterii calităţii vieţii cetăţenilor şi al îmbunătăţirii dimensiunii socio-economice a comunităţilor. Le transmitem tuturor interlocutorilor noştri informaţii actualizate, pentru a-şi pregăti cu grijă noile cereri de finanţare şi vom continua constant acest dialog, inclusiv printr-o nouă pagină web, pe care o vom lansa până la finalul lunii aprilie. Pe site-ul ADR Centru şi pe această nouă pagină web sunt şi vor fi publicate, pentru dezbatere, Ghidurile de finanţare pentru priorităţile de investiţii, astfel ca atunci când vom lansa cererile de proiecte, potenţialii solicitanţi să ştie exact ce au de făcut. Acesta a fost rolul conferinţelor pe care le-am organizat, alături de partenerii noştri din Consiliile Judeţene şi Camerele de Comerţ, ca toţi potenţialii solicitanţi de fonduri europene să fie bine informaţi despre tematica pe care trebuie să o abordeze în cererile lor de finanţare”, a declarat directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.
În cadrul întâlnirii tehnice de la IncubCenter Târgu Mureş au fost prezentate toate sursele de finanţare disponibile prin fonduri europene nerambursabile.
Specific, pentru mediul privat, sunt detaliate serviciile acordate gratuit de ADR Centru în cadrul reţelei Enterprise Europe Network, dar şi detalii despre alte finanţări disponibile, în funcţie de specificul publicului prezent la eveniment, pentru: inovare, competitivitate, formare profesională, dezvoltarea turismului, mobilitate şi cooperare europeană în afaceri. AGERPRES