Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, şi managerul Asociaţiei Visit Mureş, Szőcs Levente, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că judeţul Mureş va fi reprezentat la trei târguri internaţionale de turism, la Budapesta, Berlin şi Chişinău în prima parte a acestui an şi va fi promovat prin prezentarea machetelor unor castele şi cetăţi.
„Judeţul Mureş are potenţialul să fie o destinaţie turistică importantă, iar în ultimii ani Consiliul Judeţean Mureş a făcut o serie de demersuri pentru a promova atracţiile turistice din judeţ. În domeniul turismului ocupăm o poziţie bună în clasamentul naţional, judeţul Mureş este pe locul 5 în ceea ce priveşte numărul turiştilor, iar anul trecut la numărul de sosiri am înregistrat o creştere peste media naţională (…) Obiectivul nostru este să atragem mai mulţi turişti străini în judeţ şi să convingem vizitatorii să rămână aici mai mult timp. La nivel naţional, majoritatea castelelor sunt situate în judeţul Mureş şi avem un patrimoniu construit foarte bogat. Am dori să arătăm aceste valori lumii, dar şi oportunităţile de turism medical şi de agrement de aici, deoarece considerăm că fiecare vizitator ar trebui să petreacă mai mult timp în judeţul Mureş „, a declarat Péter Ferenc.
Managerul Asociaţiei Visit Mureş, Szőcs Levente, a arătat că, joi, se deschide Travel Expo la Budapesta, cel mai important târg de turism din Ungaria, la care vor fi prezentate la stand machete ale mai multor castele, cetăţi şi biserici din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.
„În acest an, am dorit să atragem atenţia publicului asupra patrimoniului nostru cultural bogat, aşa că vor fi expuse la stand machete ale mai multor castele, cetăţi şi biserici din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Dorim prin aceste machete să transmitem atmosfera Transilvaniei şi să-i facem curioşi, să dorească să viziteze aceste monumente. Din judeţul Mureş vor fi expuse o machetă a castelului Rhédey din Sângeorgiu de Pădure, macheta castelului din Brâncoveneşti şi macheta bisericii evanghelice din Saschiz. Ne bucură faptul că că anul acesta vor fi prezenţi la stand şi câţiva reprezentanţi ai unor primării şi furnizori de servicii turistice, care vin la târg cu oferte de programe şi pachete turistice pregătite în mod special pentru publicul ţintă din Budapesta. Am acordat o atenţie deosebită publicului din Budapesta, deoarece din toamna anului trecut, avem zboruri zilnice între Târgu Mureş şi Budapesta, astfel încât cei care vor să cunoască judeţul Mureş pot să ajunge la noi cu uşurinţă şi confortabil”, a spus Szőcs Levente.
De asemenea, în perioada 4-8 martie, judeţul Mureş va participa la ITB Berlin, cel mai important târg de turism din Germania, apoi la Târgul Internaţional de Turism din Chişinău, urmând ca în toamnă să se prezinte la târgurile din Cracovia şi din Londra.
Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş a anunţat că, în anul 2019, judeţul Mureş a fost gazda a 596.155 de turişti în anul 2019, înregistrând o creştere de 27.673 de turişti, cu 4,9% mai mult decât în anul precedent, situându-se pe locul cinci, fiind depăşit doar de municipiul Bucureşti şi de judeţele Braşov, Constanţa, Cluj.
Principalele destinaţii turistice ale judeţului Mureş rămân în continuare Târgu Mureş, cu 187.976 de turişti (31,5%), Sovata cu 134.245 de turişti (22,5%) şi Sighişoara cu 107.330 de turişti (18,0%).
Din totalul de 596.155 de sosiri, peste 85.045 de turişti au fost străini, iar dintre aceştia 33.101 (38,9%) au preferat Sighişoara, apoi Târgu Mureş cu 25.400 de turişti (29,9%) şi Sovata cu 11.010 turişti străini (12,9%). AGERPRES