Judoka de la Sport Club Dimas, medaliati din nou la Campionatele Nationale
In perioada 13-15 martie, in Bucuresti, au avut loc Campionatele Nationale de Judo pentru categoriile de varsta U14 si U16. La aceasta competitie au participat aproximativ 700 de sportivi, atat la masculin cat si la feminin, proveniti din peste 60 de cluburi ale tarii.
Printre participanti s-a numarat si Sport Club Dimas, un club care ne-a obisnuit deja ani de-a randul cu rezultate deosebite in sportul care este cunoscut drept “Calea supletei”. Astfel, clubul Dimas a participat cu 7 sportivi, doi dintre ei reusind sa urce pe podiumul de premiere.
La U16 masculin, la categoria 81 de kg, Daniel Maier a reusit sa-si invinga toti adversarii, adjudecandu-si medalia de aur. Este cel de-al 6 titlu de campion national pe care-l cucereste, fiind neinvins inca in cadrul acestor competitii! Desi are doar 14 ani, Dani se antreneaza cu colegi cantarind peste 100 kg, majoritatea fiind si “veterani”, adica adulti trecuti de 50 de ani.
La U14 feminin, in limitele categoriei 48 kg, Sara Albert a avut o evolutie foarte buna, reusind sa-si invinga primele 4 adversare, cedand doar in finala, dupa o lupta spectaculoasa si plina de suspans. Este prima medalie reusita de aceasta tanara si talentata sportiva la un campionat national, care are insa tot viitorul in fata, Sara avand posibilitatea de a demonstra ca acesta a fost doar inceputul unui lung sir de rezultate deosebite.
Roberta Ghincea si Bogdan Sandulescu, doi sportivi valorosi, campioni nationali anul trecut, au prins o zi mai proasta de aceasta data, dar au sansa ca peste doua luni sa se revanseze la Campionatele Nationale pentru U15, care se vor desfasura la Timisoara. Felicitari si pentru ceilalti 3 participanti, Siklodi Johanna, Zsido Zalan si Hideg Dacian, care s-au comportat onorabil, lipsa de experienta la o competitie de un asemena nivel spunandu-si insa cuvantul.
Antrenorul clubului, sensei Remus Dima, este multumit de rezultatele obtinute si spera ca la urmatoarele competitii numarul de sportivi premiati si de medalii castigate sa fie si mai mare!


