În această primăvară, lumea judoului a fost pusă din nou în mișcare la cea de-a 36-a ediție a Budapest Judo Cup. Competiția internațională, care este una dintre cele mai puternice competiții pentru copii și juniori din lume, s-a desfășurat în perioada 22-23 aprilie, iar în următoarele 2 zile, sportivii au participat la niște antrenamente specifice, axate pe luptă competițională, având două sesiuni zilnice de la ora 10 și de la ora 16.
A fost o competiție acerbă, la care au luat parte 1933 de sportivi din 199 de cluburi din întreaga lume, reprezentând 33 de țări, printre care se numără: Australia, Austria, Columbia, Cuba, Danemarca, Italia, Kazakhstan, Mongolia, Lituania, Letonia, Olanda, Georgia, Japonia, Israel, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Serbia, Suedia, Bulgaria, Germania, Franța, Azerbaijan, Zanzibar, UK, Canada, Ucraina, România și bineînțeles Ungaria.
Printre acești sportivi, s-au numărat și tinerii judoka legitimați la Sport Club Dimas Tg Mureș, care și-au demonstrat abilitățile în cadrul categoriilor lor. Acești copii cu caracter puternic și cu un spirit de echipă remarcabil, au reușit să obțină rezultate foarte bune, în ciuda stresului și oboselii acumulate pe parcursul concursului, care a durat de la 9 dimineața, până puțin după miezul nopții, timp de două zile.
Pentru acești tineri sportivi, competiția a reprezentat o oportunitate unică de a întâlni sportivi din alte țări, cu culturi diferite și cu strategii și tehnici de luptă variate. A urmat un cantonament de două zile, cu antrenamente intense, unde sportivii noștri și-au dezvoltat abilitățile și s-au pregătit pentru viitoarele Campionate Naționale, care vor avea loc peste 3 săptămâni, la Arad, urmate de Campionatele Balcanice din Muntenegru (U15) și Sibiu (U13).
Sub îndrumarea antrenorului lor, Sensei Remus Dima, sportivii de la Sport Club Dimas Târgu Mureș, au reușit să-și facă remarcată prezența la competiție, obținând rezultate deosebite. Astfel, Ghincea Roberta – U13 -41 kg, Băltățanu Patrick – U13 -54 kg, Szocs Kristof – U15 -55 kg și Nistor Elisa – U18 -48 kg, au luptat foarte frumos în cadrul categoriilor lor, iar Ferenczi Larisa – U13 -50 kg, Ciumaș Adelina – U15 -36 kg și Băltățanu Iannis – U15 +81 kg, au obținut medalii de bronz, în urma unor meciuri solicitante, motivante și spectaculoase.
În ceea ce-i privește pe tinerii judoka, eforturile nu se opresc aici. În următoarea perioadă, sportivii noștri vor avea un program încărcat, o vară în care nu prea vor avea vacanță, asemenea colegilor lor de școală, pentru că urmează 3-4 cantonamente de pregătire. Când faci sport la modul serios, este nevoie de pregătire continuă și sacrificii. Judoka legitimați la Sport Club Dimas Târgu Mureș, participă la 15-18 concursuri pe an și 4-5 cantonamente de pregătire fizică intensă, un volum uriaș de muncă, pe lângă școală și alte activități specifice vârstei.
Participarea la competiții presupune, de asemenea, costuri mari și eforturi financiare și din partea părinților, care sprijină astfel acest minunat sport de performanță. Însă, sportul în general, și judo în special, îi învață pe copii și tineri să fie disciplinați, perseverenți și să aibă încredere în propriile forțe. Ei învață să respecte regulile și să lupte cu onoare, să-și depășească limitele și să fie încrezători în propriile abilități. Acestea sunt lecții importante pe care le vor folosi nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.