Juniorii Karateka CSU Târgu Mureș, din nou pe podium. Sportivii Bîtcă și Priță au fost promovați la gradul de centrură maro 1 KYU.
Sâmbătă, 11 iunie, Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a fost gazda Cupei „Sen Sport” la karate. La competiția dedicată juniorilor au fost prezenți Luca Andreea Maria și Priță Aris-Luca, însoțiți de antrenorul Stanciu Nicolae.
Andreea obține 3 medalii de aur: locul 1 la categoriile kumite cadeți, kata cadeți și în proba de kata pe echipe cadeți, alături de sportivele Miclea Natalia și Șandor Ana Irina.
În concursul kata pe echipe, minicadeți, Aris ocupă locul 1 împreună cu Vosloban Rareș și Orban Erik. Confruntarea de kata individual minicadeți și kumite open-turneu îi aduc 2 medalii de bronz.
Bagajul tehnic, teoretic și fizic le-a fost testat în dojo-ul vâlcean sportivilor Ciprian Bîtcă și Aris Priță care au susținut și obținut în urma examenului riguros de grad centura maro 1 KYU.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.