Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al CSM şi membru al Consiliului, crede că lupta pentru putere în Ministerul Public a atras şi CSM într-o capcană. Mai jos interviul pe care judecătorul ni l-a acordat.
Reporter: Care este substratul disensiunilor din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în opinia dumneavoastră?
Jud. Horaţius Dumbravă: E ecoul unei acerbe lupte pentru putere în Ministerul Public. Nu am informații, ci doar intuiții și ceea ce am trăit aceste luni de zile.E ceea ce am simțit, din păcate, de-a lungul anului 2012: sistemul de justiție, prin CSM, și-a cheltuit inutil energiile în luptele de putere pentru funcțiile de top din Ministerul Public. În loc să se dedice menirii esențiale, adică garantării independenței justiției, prin mesaje clare că nu se amestecă în jocuri politice și că taxează derapajele politice, și de-o parte și de alta a baricadei, în ce privește încercările de anexare a justiției de către clasa politică, și neglijând rolul său de administrare a justiției, menire legală, în sensul de a pregăti alături de instanțe, parchete și Ministerul Justiției intrarea în vigoare a noilor coduri, CSM a avut în anul 2012 cu totul alte preocupări, și anume așezarea într-o logică a luptei de putere, străină scopului său constituțional și legal. Poate fi concluzia mea subiectivă. Accept asta. Însă, vă rog să vă uitați la activitatea CSM de anul trecut, din pozițiile publice avute de acesta: câte din aceste poziții a vizat activitatea sistemului de justiție și câte au vizat poziționarea CSM față de evenimente politice aflate în derulare? Și, în plus, cât de echilibrate, în sensul criticii, au fost aceste poziționări și de-o parte și de alta a baricadei politice?
Rep.: Cum este perceput acest scandal de către publicul larg, în opinia dvs.?
H. D.: Nu știu, sincer, cum percepe publicul larg. Bănuiesc că foarte prost. Și asta o știu din discuțiile cu părinții mei, cu cei apropiați mie, care nu fac parte din sistemul de justiție; nu au nicio tangență cu acest sistem. Dar care văd în CSM, din păcate, mai degrabă un actor politic decât un garant al independenței justiției. Însă, pot spune că în țară colegii judecători și procurori privesc scandalul ca fiind unul dăunător pentru întreg sistemul de justiție. Și mai pot spune că acești colegi ai mei au văzut poziționările CSM ca fiind politizate. Nu mă întrebați dacă așa și este. Poate că da, poate că nu; în orice caz, modul în care s-a comunicat cu instanțele în anul 2012, mesajele publice date în cursul acestui an, au creat impresia judecătorilor că s-a trecut de limitele unei normale poziționări constituționale a CSM, de garant al independenței justiției, că CSM nu a fost un actor neutru și echilibrat. Aceasta este percepția din teritoriu. Și știu pentru că am fost foarte mult în teritoriu în toamna anului 2012. Se poate să fi fost și un deficit major de comunicare a CSM. Se poate că și evenimentele politice să fi cerut o poziționare fermă a CSM față de derapaje de nepermis, cum au fost acele intervenții publice ale unor politicieni de pe o anumită baricadă politică (vă amintiți, gen ,,mineriade ale procurorilor”, ,,procurori veniți din grote” etc.). Dar alte afirmații, ale unor politicieni de pe cealaltă baricadă politică, și care au vizat de asemenea justiția, nu au fost taxate de același CSM; sau acuzații publice aduse modului de înfăptuire a actului de urmărire penală nu au fost verificate de Inspecția Judiciară, deși așa poate s-ar fi clarificat lucrurile și s-ar fi demontat manipulări împotriva justiției. Vă amintiți anchetele procurorilor de după referendumul de demitere din vară – acuzațiile publice pot să fi fost o manipulare, însă, aceste acuzații trebuiau verificate de Inspecția Judiciară: fie ar fi demontat aceste manipulări, fie ar fi indicat anumite probleme în aceste anchete; cunoscându-mi colegii procurori, eu am sentimentul că nu s-a procedat la maniera în care au fost prezentate aceste acuzații; însă, fără o verificare de către o instituție autonomă, cum este Inspecția Judiciară, a acestor acuze publice, au rămas multe semne de întrebare; și aici colegii mei din țară au văzut o politizare, în sensul larg al termenului, al CSM. Adică, s-a simțit, cel puțin aparent, o unilateralitate a pozițiilor CSM, ceea ce a dus la o masivă suspiciune în rândul colegilor judecători.
Rep.: Cum caracterizaţi mandatul doamnelor Alina Ghica – Oana Schmidt Hăinea?
H.D. : Iarăși pot fi subiectiv, însă a fost un mandat lipsit de transparență. Și lipsă de dialog nu numai cu colegii din teritoriu, dar și cu propriii colegi din CSM. A fost un mandat nefericit, ce a născut o masivă neîncredere a colegilor, cel puțin judecători. Iată ce se întâmplă cu tăvălugul revocărilor doamnei Ghica și domnului Danileț, care a fost perceput ca un apropiat al conducerii: din mass-media rezultă că, cel puțin până la această oră, s-a întrunit cvorumul legal pentru revocarea lor din funcția de membri CSM. Poate fi ceva mai mult de spus decât acest vot masiv de neîncredere? Această tensiune fără precedent pe care fosta conducere a CSM a adus-o în sistem prin lipsă de transparență, prin unilateralitatea pozițiilor, dar și prin excesele în ceea ce privește afișarea unor însemne ale puterii, ori excese de comunicare publică, au condus la neîncredere a colegilor judecători vizavi de maniera în care s-a acționat.
Rep.: Care este poziţia dumneavoastră faţă de alegerea doamnei Oana Schmidt Hăinea în funcţia de preşedinte al CSM?
H.D.: Am votat împotrivă. Și mi-am și semnat votul. O continuare a mandatului de anul trecut, în condițiile în care personal nu am niciun semnal că aceasta a înțeles ceva din neîncrederea masivă a judecătorilor față de modul în care s-a comportat conducerea CSM în anul 2012, ar fi un semnal foarte prost pentru instanțe și judecători. Cu atât mai mult cu cât, repet, instanțele și judecătorii nu-și mai pot permite ca și în anul 2013 să fie la remorca luptei pentru putere din Ministerul Public și, încă odată, energiile sistemului de justiție să fie cheltuite într-o luptă străină instanțelor și judecătorilor, în condițiile în care îngrijorarea reală a instanțelor și judecătorilor e legată în primul rând de modul de implementare a Noului Cod de Procedură civilă.
Rep.: Vă aşteptaţi la o revocare a mandatului dvs.? De ce?
H.D.: Voi respecta voința adunărilor generale. Este cel mai democratic mod de a afla încrederea colegilor în ceea ce privește modul de realizare a mandatului meu. Nu pot să nu spun că iau foarte în serios faptul că au fost destule voturi în favoarea revocării mele. E adevărat că, cel puțin din ce relatează mass-media, pericolul imediat al revocării nu se întrevede. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să reflectez la aceste voturi împotrivă și că nu am greșit și eu în cei doi ani de mandat. E clar că trebuie să-mi revizuiesc modul de a interacționa cu colegii, dar și în a acționa în beneficiul sistemului de justiție.
Rep.: Cum vedeţi soluţionarea acestui conflict?
H.D.: Printr-o demisie de onoare a doamnei procuror Haineala din funcția de președinte CSM, care e constatată nu numai de majoritatea secției de judecători ca fiind nelegală și nelegitimă, ci și de asociațiile profesionale. Ar fi cea mai onorabilă soluție pentru toată lumea: nu totul stă în puterea temporară a unei funcții de conducere; satisfacțiile profesionale pot fi realizate altfel, nu doar prin exercitarea unei funcții de conducere administrativă.
Rep.: Este nevoie de schimbarea legislaţiei privând CSM? De ce?
H.D.: În mod cert se simte nevoia schimbării legislației. Odată, pentru faptul că modul de alegere a conducerii CSM, acum, dă posibilitatea la crearea de majoritate netransparentă și la suspiciuni că aceste majorități se creează dincolo de clădirea CSM. Or, este nevoie de reglementare strictă privind modul efectiv de alegere a conducerii. Cum ar fi, prezentarea candidaturii și a proiectului candidatului din timp, în așa fel încât să existe o dezbatere pe idei și în funcție de calitatea proiectului în cursul ședinței de alegere a conducerii CSM. De asemenea, se simte nevoia unei clarificări a relațiilor dintre cele două secții ale CSM, de judecători și procurori. Se pare că simplele cutume nu sunt de ajuns și că o clarificare legislativă a modului de interrelaționare, dar și de împărțire mai strictă a atribuțiilor, este necesară. Sunt doar opinii, care pot sau nu să stea în picioare. E ceea ce simt acum că ar fi nevoie. Poate discuțiile viitoare pe un proiect de lege ar clarifica aceste lucruri.
Rep.: Consideraţi veridice declaraţiile tot mai vocale privând un control politic asupra justiţiei? De ce?
H.D.: Așa cum spunea și președintele României, prezent la ședința din 04.01.2013: un judecător nu este independent dacă nu vrea el să fie independent. Așadar, și CSM este tot atât de independent, câtă transparență publică există atunci când interrelaționează cu clasa politică. Adică, câtă voința are CSM în a-și asuma independența instituțională. Dacă nu există transparență, dacă nu sunt făcute publice întâlnirile și agenda discuțiilor cu membrii clasei politice, indiferent că ei fac parte din Executiv, Administrația Prezidențială sau Parlament, evident că vor fi acuze privind controlul politic. Cu cât mai multă transparență, cu atât mai puține acuze de control politic. Mai ales că cei mai sensibili critici ai noștri sunt colegii noștri judecători și procurori – sunt oameni inteligenți și care se informează, nu pot fi prostiți așa ușor.
Rep.: Consideraţi că procurorii trebuie să facă parte din corpul magistraţilor? De ce?
H.D.: Am spus-o în nenumărate rânduri: statutul real de independență al procurorilor trebuie nu numai păstrat, dar chiar întărit constituțional. Trebuie ruptă legătura de subordonare ierarhică cu Executivul, fie că acesta e ministrul Justiției, fie că e președintele României. Cei mai loiali și onești parteneri în această direcție, pentru procurori, nu pot fi decât judecătorii. Pentru că un act de justiție independent nu poate fi realizat decât de un judecător independent ajutat de un procuror independent.
Rep.: Mai putem vorbi în 2013 despre o justiţie independentă? De ce?
H.D.: E singura speranță pentru România, într-o țară cu atâtea probleme economice și sociale. Cel puțin asta simt că e datoria mea. Da, și reiau: va fi independența atât cât își va dori fiecare să fie independența.
A consemnat Ligia Voro