Administraţiei Prezidenţiale (Palatul Sándor), la reuniunea inaugurală a organismului pe care l-a iniţiat.
Katalin Novák, care şi prezidează Masa Rotundă Demografică, a declarat că, în ultimii 13 ani, Ungaria a înregistrat progrese semnificative şi s-a îndreptat într-o direcţie demografică pozitivă, rar întâlnită în ţările occidentale dezvoltate.
De pe ultima poziţie, Ungaria a ajuns la mijlocul clasamentului, a subliniat aceasta şi a amintit că apelul pentru o schimbare de direcţie favorabilă familiei a fost făcut în anul 2010.
Katalin Novák a afirmat că schimbarea în direcţia favorabilă familiei a fost realizată, însă redresarea demografică nu a fost încă realizată.
Scopul Mesei Rotunde Demografice este să realizeze şi schimbarea demografică, a declarat Katalin Novák, după care a adăugat: “Aş dori să fim primii în Europa, să realizăm o schimbare demografică în Ungaria, în urma căreia, în rândul familiilor din Ungaria să fie cea mai mare dorinţă de a avea copii, şi cu ajutorul căreia putem inversa tendinţa negativă de peste patru decenii, şi să transformăm ţara cu o populaţie în declin într-o ţară cu o populaţie în creştere”.
Consider că putem începe o mişcare, un proces, la care, dacă se alătură multe persoane, putem realiza această schimbare demografică, a adăugat preşedintele Ungariei.
Katalin Novák a subliniat că Ungaria se confruntă, de mai bine de patru decenii, cu o “iarnă demografică”, despre care se teme că se va transforma într-o “eră glaciară demografică” dacă nu se iau măsuri în acest sens.
Nu există nicio ţară prosperă care să aibă suficienţi copii pentru a-şi menţine populaţia, a adăugat aceasta.
Preşedintele Ungariei a mai vorbit şi despre faptul că răspunsul logic la problema demografică ar putea fi “completarea din exterior a resurselor necesare bazate mai degrabă pe imigraţie, decât pe naşteri”.
În multe ţări, acesta este şi răspunsul la această problemă. “Pe de altă parte, noi, în Ungaria, spunem că soluţia problemei populaţiei nu o vedem în imigraţie, în migraţia în masă, ci în susţinerea naşterii copiilor”, a declarat Katalin Novák şi a subliniat că Ungaria se concentrează pe familii şi pe copii, în loc de imigraţia în masă.
Aceasta a mai precizat că cetăţenii Ungariei au votat, în mod evident, în favoarea naşterii copiilor şi sprijinirea întemeierii familiilor.
Katalin Novák a explicat că Masa Rotundă Demografică nu este un for decizional, un for guvernamental. Ea poate face propuneri Guvernului şi poate lansa apeluri, ca oamenii să contribuie la gândirea comună, a adăugat aceasta.
Masa Rotundă Demografică este un forum consultativ şi de propuneri bazat pe cooperarea dintre sectorul public, civil, biserici şi mediul academic. Secretarul acesteia este Ágnes Hornung, secretar de stat pentru familie în cadrul Ministerului Culturii şi Inovării din Ungaria.
Sursa: MTI