Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Peti Andras, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că organizaţia sa a reuşit să adune 15.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Kelemen Hunor la preşedinţia ţării, deşi norma era de 11.680, şi că acţiunea va continua şi în această săptămână.
‘După informaţiile mele, nicio altă formaţiune politică nu a reuşit să adune 15.000 de semnături de susţinere din Târgu Mureş’, a afirmat Peti Andras.
El a spus că cei aproximativ 300 de voluntari au reuşit să adune cele 15.000 de semnături în trei săptămâni, fapt pe care îl consideră o performanţă, arătând că pe lângă bisericile maghiare care s-au implicat, circa 100 de voluntari au umblat din uşă în uşă, vizitând peste 10.000 de locuinţe.
Liderul UDMR Târgu Mureş a susţinut că sunt ‘şanse minime’ să existe vreo persoană care să fi semnat şi pentru celălalt candidat maghiar la preşedinţie, Szilagyi Zsolt, care a fost propus de PPMT, şi că cei care au adunat semnăturile au atras atenţia cetăţenilor pentru a nu se crea situaţii de suprapuneri.
Peti Andras a precizat că pentru susţinerea candidaturii la preşedinţia ţării a liderului UDMR, Kelemen Hunor, o serie de personalităţi ale sportului mureşean au decis să se înscrie în UDMR. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.