Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă seara, după vizitarea unor secţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş şi a Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, că a văzut un spital cu multe secţii „extrem de performante” şi a întâlnit personal medical „extrem de dedicat”.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns astăzi aici, am văzut un spital cu multe secţii extrem de performante, am întâlnit personal medical extrem de dedicat, am văzut pacienţi cu probleme foarte grave, care sunt foarte bine trataţi şi foarte mulţumiţi aici. La sfârşit am avut o mică întâlnire cu personalul care a dorit să vină şi pot să vă spun, cu toată deschiderea, că i-am felicitat din inimă pentru munca pe care o fac aici”, a declarat Iohannis, la finalul vizitei.
Preşedintele României a vizitat Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT), fiind însoţit de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT, prof. univ. dr. Horaţiu Suciu, şeful după care a fost invitatul dezbaterii „Antreprenoriat modern în Târgu Mureş – de la excelenţă în cercetarea şi inovarea medicală, la start-up-uri inovative şi incubatoare de transfer tehnologic”, moderată de şefa Clinicii de Cardiologie a SCJU, prof. univ. dr. Theodora Benedek.
La intrarea în SCJU Târgu Mureş, Klaus Iohannis a fost întâmpinat de numeroşi simpatizanţi ai PNL, cărora le-a spus că săptămâna viitoare speră că vor fi veşti politice bune. AGERPRES