Târnăveni, 29 martie 2023 – Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari producători de pe piața materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, a dat startul construcției noii unități de producție din Târnăveni, ce urmează a fi finalizată și pusă în funcțiune în 2024. Noua fabrică, care va avea o capacitate de producție de peste 100 milioane metri pătrați, va angaja peste 100 de persoane , de la muncitori calificați, la ingineri automatizare sau mentenanță.
În luna martie a anului trecut, Knauf Insulation a devenit oficial proprietarul fostei fabrici de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni. În prima etapă, finalizată anul trecut, s-au investit peste 4 milioane de euro în modernizarea și retehnologizarea fabricii existente, preluată de companie la începutul anului, pentru a crește producția de la 7.000 de tone pe an de vată minerală la 10.000 de tone.
Construcția noii unități de producție, demarată la începutul lui 2023, după obținerea tuturor avizelor necesare, urmează a fi finalizată în 2024 și va fi cea mai modernă fabrică de vată minerală de sticlă Knauf Insulation din Europa Centrală și de Est. Unitatea de producție va crea peste 100 de noi locuri de muncă și va asigura o producție anuală de peste 75.000 de tone de vată minerală cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât și piețele din Europa Centrală și de Est. Compania a început, concomitent cu demararea construcției și procesul de recrutare al personalului necesar noii fabrici, pe o platformă online dedicată comunității locale www.knaufinsulation-tarnaveni.ro .
Investiția totală în proiectul Kanuf Insuation din Târnăveni, județul Mureș, se ridică la peste 135 milioane de euro și va avea un impact important asupra cifrei de afaceri a companiei, care se va suplimenta cu peste 50 milioane euro anual.
”Anul acesta am făcut incă un pas foarte important pentru business-ul nostru din România, cu impact direct la nivel de comunitate locală și nu numai. Implementarea investiției va avea un efect multiplicator în economie prin antrenarea altor investiții conexe și dezvoltarea furnizorilor locali de produse și servicii din regiune. Mai mult, misiunea noastră este să devenim cu pilon central în dezvoltarea durabilă a orașului Târnăveni și nu numai, a județului Mureș. Asta înseamnă, pe lângă investiții comunitare, asigurarea de condiții superioare și sigure pentru angajați, un mediu de lucru profesional, la standardele globale Knauf Insulation”, declară Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România și Bulgaria.
Knauf Insulation își propune să obțină performanța la cele mai înalte standarde de calitate, în fiecare punct de lucru pe care îl are, implicându-se constant în comunitățile în care își desfășoară activitatea. În acest sens, atât pentru lucrările de modernizare ale sit-ului din Târnăveni, cât și pentru construcția noii unități de producție, compania colabrează cu furnizori subcontractați la nivel local, cât și național, generând un impact pozitiv direct în economia locală.
În continuare, procesul de construcție al fabricii va respecta întru totul siguranța și integritatea personalului, dar și cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică pentru un viitor mai sustenabil, în conformitate cu angajamentul companiei „Pentru o lume mai bună”.
În cadrul strategiei de sustenabilitate „Pentru o lume mai bună”, compania se implică de peste un deceniu în acțiuni construite în jurul a trei piloni esențiali: daune zero asupra mediului, prin reducerea consumului de energie și a emisiilor de carbon, reciclarea deșeurilor de producție, încorporând principiile economiei circulare și susținerea de campanii constante pentru clădiri mai bune și mai durabile. În ultimii zece ani, compania a reușit reducerea cu 23% a consumului de energie, cu 67% a deșeurilor produse și o scădere de 43% a emisiilor de combustibil.
Mai mult decât atât, în urma de demolare și modernizare a fostei fabrici Gecsat din Târnăveni, anul trecut, Knauf Insulation, a reușit recuperarea și reciclarea a peste 23.000 metri cubi de deșeuri de cărămidă și beton.
Despre Knauf Insulation
Cu peste 40 de ani de experiență în industria de izolații, compania are în prezent aproape 6000 de angajați din 40 de țări și 28 de unități de producție în 15 țări.
Knauf Insulation face parte din Grupul Knauf care are aproximativ 40.000 de angajați în 90 de țări, și 300 de fabrici la nivel modial cu vânzări de 12.5 miliarde de euro în anul 2021. Grupul Knauf a fost fondat în 1932 și rămâne o companie independentă de familie, a cărei valori sunt Parteneriat, Angajament, Antreprenoriat și Menschlichkeit (Umanitate).
Knauf Insulation România
Prezent din 2008 în România, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața materialelor izolante, cu un portofoliu complet de produse ce include vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică și plăci din fibre de lemn (Heraklith). Pe piața din România, Knauf Insulation este unul dintre principalii furnizori de vată minerală cu un portofoliu de produse complex, potrivit pentru toate tipurile de construcții: izolații mansarde, termoizolare fațade, pereți de compartimentare, acoperișuri plate și multe altele.