Președintele Consiliului Executiv al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Tîrgu Mureș, Kozma Mónika a adresat o scrisoare dură consilierilor locali UDMR Târu Mureş, în urma discuțiilor aprinse la ultima ședință de consiliu. Acuzațiile și neînțelegerile în sânul grupării au apărut în legătură cu proiectul de hotărâre privind finanțarea din bugetul local a indemnizației în valută pentru o delegație din partea Muncipiului și a Consiliului Local Tîrgu Mureș în vederea deplasării la Seoul /Coreea de Sud, în perioada 14-20 septembrie 2018.
Mai jos redăm scrisoarea în întregime:
”Stimați membri ai grupării, dragi colegi,
Cu doar câteva luni în urmă m-ați onorat cu încrederea dumneavoastră de a mă propune și de a mă alege în funcția de președinte. Am promis atunci că voi munci pentru organizație și pentru comunitatea maghiară. V-am propus să facem o echipă, eu sunt deschisă pentru inițiative și să începem construirea unei noi viziuni a viitorului pentru comunitatea maghiară, pentru toți târgumureșenii.
Constat cu tristețe că în locul muncii în echipă, se desfășoară deja public un război al declarațiilor. Acea primă vizită coreeană a stârnit destule controverse atât în spaţiul public cât și în conducerea UDMR, ca în cele din urmă să nu aibă niciun rezultat concret. De aceea consider iresponsabilă, împotriva spiritului de echipă și în totalitate lipsită de colegialitate, decizia prin care domnul viceprimar Makkai Gergely din dorința sa de face o nouă călătorie la Seoul, a pus grupul UDMR din Consiliul Local Târgu Mureş în delicata situație de a fi nevoită să voteze.
În ceea ce privește regulamentul și respectarea directivelor aprobate de comun acord, părerea mea rămâne neschimbată: comunitatea târgumureșeană are nevoie de o echipă de consilieri așezată pe baze solide și sunt sigură că la întocmirea listelor din 2016 fiecare consilier actual a ajuns pe liste pe baza priceperii profesionale, a experienței, precum și din voința de a activa în folosul comunității. Dacă au existat atunci obiective și proiecte să vorbim despre acestea. Să lucrăm la ele. Întrebările pe care mi le pun, probabil și le pun mulți dintre alegători: ce își propune grupul CL al UDMR Tîrgu Mureș pentru viitor? Ce ar dori să realizeze ca să contribuie la viața de zi cu zi a târgumureșenilor? Care sunt obiectivele pentru dezvoltarea orașului în care și comunitatea maghiară să-și găsească locul?
Respectuos rog membrii grupării să-și spună părerea și să dezbatem situația creată, la nevoie chiar în cadrul ședinței următoare. Eu însămi mă declar adepta dialogului. Și a deciziilor consensuale. Dacă decidem împreună, să acționăm împreună și să arătăm unitate! Putem oare realiza această unitate în CL Târgu Mureş și organizația târgumureșeană a UDMR?
Cu respect și prietenie,
Kozma Mónika”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.