După sărbătorile de Crăciun care au dus la o sistare a lucrărilor,
Joi au fost demarate lucrările de construire propriu-zise pe șantierul bisericii din Bezidul Nou
La sfârșitul anului trecut au fost efectuate lucrările de amenajare a terenului, iar în aceste zile au fost începute lucrările primei etape, prin așezarea a 30 de stâlpi cu diametrul de 88 cm, la o adâncime de 12 metri în sol. Grație unei tehnologii deosebite, jumătate dintre stâlpi au fost deja fixați prin turnarea fier-betonului în găurile forate în sol. Câțiva stâlpi fiind fixați deja în cursul lunii decembrie și pentru că zilnic mai pot fi amenajați încă trei-patru, indiferent de starea vremii, lucrând într-un ritm susținut, după cum promite ing. Seres Tamás de la firma constructoare, fixarea lor va fi terminată până-n ultimele zile ale lunii ianuarie. Pe acești stâlpi se va înălța deasupra apei Biserica Solidarității, ca simbol al demolării satelor, fiind biserica tuturor, fără deosebire de apartenență religioasă și vestind existența și tragedia Bezidului Nou de odinioară.
Anul nou a adus noutăți și în modul de strângere a donațiilor: pe lângă modalitățile existente până acum am deschis pe pagina de Facebook www.facebook.com/donate/237072063870851/2006064576155359/ posibilitatea donării , cei care au card bancar, cu smartphonul din orice colț al lumii pot face donații Asociației pentru Bezidul Nou.
Costul lucrărilor pentru Biserica Solidarității se ridică la 300 de mii de euro, dar, deocamdată asociația n-a reușit să adune din donații decât sumele necesare pentru fundația bisericii. De aceea îi roagă pe toți, să contibuie, cu oricât de puțin, potrivit posibilităților, la construirea bisericii, redând lumii simbolul bezidenilor exilați. Bineînțeles și de acum încolo se poate dona în cutiile depuse în Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni sau în Castelul Rhédey din Sângeorgiu de Pădure. Se primesc oferte și pe conturile deschise de asociație la Banca Transilvania din Tîrgu Mureș. Datele necesare pentru transferurile bancare sunt următoarele:
Banca Transilvania – Târgu Mureş, Asociaţia Bozodujfaluert, cod client 257338.
Swift: BTRLRO22, számlaszámok: RO86BTRLHUFCRT0257533801 (forint), RO73BTRLEURCRT0257533801 (euró), RO26BTRLRONCRT0257533801 (lej).
Potrivit proiectelor Biserica Solidarității va fi terminată în iulie 2019, iar inaugurarea ei va avea loc la întâlnirea de la Bezidul Nou din prima sâmbătă a lunii august. (EM)
La Bezidul Nou se reiau lucrarile la Biserica Solidaritatii
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.