Desfăşurată în Sala festivă a Şcolii Gimnaziale „Ioan Vlăduţiu” Luduş, şedinţa de constituire a punctului de lucru al Asociaţiei Europene pentru Siguranţă şi Antidrog (AESA) a reunit factori de răspundere din oraş, cadre didactice şi un mare număr de elevi de la Liceul Industrial şi de la Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu”.
„Drogurile, un flagel care ucide”
La prima întâlnire cu publicul, preşedinta AESA Luduş, Ana Bordan a primit pe Florea Voicu, preşedintele AESA Bucureşti; Victoria Andronescu, director AESA şi Ioan Manea, vicepreşedinte AESA Bucureşti. Din partea autorităţilor locale au fost prezenţi primarul Cristian Moldovan, comisarul Nicolae Cotta şi subinspectorul Iulian Cojocar din partea Poliţiei oraşului şi profesorii Cristina Dancu, Adrian Banea, Melania Călugăr, Otilia Dobrău, Daniel Ţeculescu, viitorii colaboratori ai AESA Luduş.
„Începând de azi vom demara (în colaborare cu Primăria oraşului şi a primarului Cristian Moldovan) acţiuni de prevenţie pentru stoparea consumului şi traficului de droguri, alcool, tutun, etnobotanice şi energizante”, a declarat Ana Bordan.
Pe această temă a vorbit primarul Cristian Moldovan, Florea Voicu, Nicolae Cotta, subinspectorul Cojocaru şi Ioan Manea, iar în final a fost prezentat un film documentar despre consecinţele consumului de droguri, film urmărit cu atenţie de întreaga asistenţă.
AESA este un organism nonguvernamental, apolitic şi nonprofit, având ca ţintă specifică aplicarea măsurilor de educare pentru prevenirea, combaterea şi consilierea persoanelor dependente de droguri.
Ioan A. Borgovan