Începând cu data de 17 noiembrie și până în data de 8 decembrie, la Muzeul Județean de Istorie din cadrul Cetății Tîrgu Mureș, mureșenii pot viziona o frumoasă expoziție marca Milvus. Expoziția conține sute de fotografii inedite despre natură, imagini extraordinare, atât de la fotografii români, dar mai ales de la cei străini.
De ce fotografie?
Pentru că „iubim natura, iar pentru noi cele mai frumoase fotografii sunt realizate în natură. Suntem convinși că puterea vizuală a unei fotografii realizate în natură, care îți taie răsuflarea, care te face să trăiești starea autorului, să simți peisajul în care a fost realizată, este o unealtă puternică în atragerea și apropierea oamenilor de valorile conservării naturii. Astfel, ei vor respecta și vor aprecia mai bine natura. Credem că menirea fotografiilor de natură este tocmai trezirea interesului și apropierea oamenilor de tot ce ne înconjoară”, spun cei de la Grupul Milvus pe blogul dedicat evenimentului.
10 ani
Anul viitor, concursul împlinește 10 ani! Cele mai frumoase și impresionante fotografii premiate peste ani se vor regăsi într-un album aniversar.
C.V., sursa: Milvus Grup
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.