La Oficiul de Cadastru activitatea continuă telefonic, electronic sau prin poștă
La Oficiul de Cadastru activitatea continuă telefonic, electronic sau prin poștă

La Oficiul de Cadastru activitatea continuă telefonic, electronic sau prin poștă

Măsurile luate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Mureş, la jumătatea lunii martie, în scopul prevenirii şi limitării răspândirii noului coronavirus COVID-19 se prelungesc pe întreaga durată a stării de urgenţă.

În următoarele săptămâni, publicul nu va avea în continuare acces în incinta OCPI.

Astfel, primirea sesizărilor, petiţiilor şi memoriilor se va face prin corespondenţă, folosindu-se mijloacele de comunicare electronică sau poştă, până la ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi pe durata stării de urgenţă.

De asemenea, solicitanţii pot primi informaţii referitoare la serviciile oferite prin e-mail (ms@ancpi.ro), accesând pagina de internet a OCPI Mureş (www.ocpi-ms.ro), dar şi telefonic prin intermediul unui CALL-CENTER, care va funcţiona de luni până joi în intervalul orar 8.00 – 16.30 şi vineri între orele 8.00 – 14.00. Audienţele vor fi acordate doar telefonic sau prin e-mail.

Informaţii telefonice se pot obţine la CALL-CENTER:
– telefon mobil (orange): 0743/01.74.56,
– telefon fix: 0265 / 21.13.38, interior 32,

Extrasele de carte funciară şi extrasele de plan cadastral pe ortofoplan pot fi obţinute electronic (on-line), non stop – 24/24 ore, prin intermediul platformei https://epay.ancpi.ro.

Lista serviciilor prestate de către OCPI Mureş, cuantumul tarifelor aferente acestora, precum şi formularele tipizate, se regăsesc pe site-ul http://ocpi-ms.ro, secţiunea Informaţii:

– Formulare (http://ocpi-ms.ro/formulare.html), cererile pentru furnizarea serviciilor se pot descărca.
– Termene (http://ocpi-ms.ro/termene.html),
– Tarife (http://ocpi-ms.ro/tarife.html).

Cererile de recepţie şi/sau înscriere în cartea funciară, însoţite de dovada plăţii tarifului (Plata tarifului se poate efectua prin virament bancar/ ordin de plată/mandat poştal în contul deschis la Trezoreria Târgu Mureş RO26TREZ476501503X016556), vor fi comunicate prin e-mail (bcpi.targumures@ancpi.ro, bcpi.sighisoara@ancpi.ro, bcpi.reghin@ancpi.ro, bcpi.tarnaveni@ancpi.ro, bcpi.ludus@ancpi.ro) şi utilizând serviciile de poştă sau curierat rapid, la adresa birourilor teritoriale:
– BCPI Târgu Mureş: Tg. Mureş, Str. Căprioarei, nr.2, cod poştal 540314,
– BCPI Sighişoara: Sighişoara, Str. Libertăţii, nr. 14, cod poştal 545400,
– BCPI Reghin: Reghin, Str. Duzilor, nr. 25, cod poştal 545300,
– BCPI Târnăveni: Târnăveni, Str. Republicii, nr. 61, cod poştal 545600,
– BCPI Luduş: Luduş, Str. Republicii, nr. 26, cod poştal 545200,

De asemenea, petenţii sau deponenţii sunt rugaţi să menţioneze pe cereri dalele de contact (adresa de corespondenţă, număr de telefon mobil/fix, e-mail, etc.).

Categoriile de solicitanţi care deţin conturi de utilizatori în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară „e-Terra” în vederea înregistrării on-line a cererilor având ca obiect serviciile de cadastru şi carte funciară, respectiv notarii publici şi persoanele fizice/juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, înregistrează numai on-line cererile de recepţie si/sau înscriere în cartea funciară, prin ataşarea în justificarea acestora a documentelor necesare recepţiei şi înscrierii, scanate şi semnate cu semnătura electronică calificată.

Toate răspunsurile (procesele-verbale de recepţie tehnică a planurilor de situaţie, încheierile de înscriere, extrasele de carte funciară, copii documente, etc.) vor fi transmise către deponent, electronic sau prin poştă, conform solicitării.

Numerele de telefon şi adrese de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI Mureş sunt următoarele:˜
– CALL-CENTER Telefon mobil (orange): 0743/01.74.56, Telefon fix: 0265 / 21.13.38, interior 32,
– BCPI Târgu Mureş: Telefon: 0374/46.99.03, 0265/21.13.38, interior 40, Fax: 0265/21.05.07, telefon mobil (orange): 0743/01.73.48, e-mail: bcpi.targumures@ancpi.ro,
– BCPI Sighişoara: Tel/fax: 0265/77.97.33, telefon mobil (orange): 0743/01.79.53, e-mail: bcpi.sighisoara@ancpi.ro,
– BCPI Reghin: Tel/fax: 0265/51.36.50, e-mail: bcpi.reghin@ancpi.ro,
– BCPI Târnăveni: Tel/fax: 0265/44.61.37, e-mail: bcpi.tarnaveni@ancpi.ro,
– BCPI Luduş: Tel/fax: 0265/41.13.16, e-mail: bcpi.ludus@ancpi.ro.

Toate aceste măsuri au scopul de a proteja publicul şi salariaţii, în egală măsură.