Primăria Sibiu a inaugurat, miercuri, primele trei locuri de joacă pentru câini, iar un al patrulea este în curs de amenajare, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
„Sibiul devine mai prietenos cu animalele de companie. Primăria Sibiu deschide astăzi, 3 mai, primele trei locuri de joacă pentru căţei, un al patrulea astfel de spaţiu fiind în amenajare în cartierul Terezian, pe strada Lungă, în cadrul proiectului de modernizare a acestei zone de blocuri. Cele trei locuri de joacă pentru patrupede sunt situate pe strada Maramureşului, pe Aleea Şelimbăr şi pe strada Oaşa, având suprafeţe cuprinse între 250 şi 300 mp fiecare. În perimetrul acestora a fost însămânţată iarbă care acoperă acum întreaga suprafaţă, creând un cadru natural plăcut”, se arată în comunicatul Primăriei Sibiu.
Potrivit sursei citate, fiecare spaţiu este dotat cu echipamente specifice: cerc pentru sărituri, tunel, obstacol dublu pentru săritură în înălţime, obstacol tip pasarelă, obstacol tip căţărătoare simplă, obstacol pentru săritura în lungime; bănci pentru proprietarii patrupedelor; o cişmea cu apă potabilă; coşuri de gunoi şi dispenser de pungi igienice, pentru ca proprietarii să poată aduna dejecţiile.
Municipalitatea subliniază că şi în aceste spaţii, la fel ca pe stradă, proprietarii animalelor au obligaţia de a curăţa mizeria lăsată de animalele de companie.
„Accesul în locurile de joacă este permis căţeilor de orice talie, excepţie făcând animalele mai mici de 4 luni. Câinii periculoşi şi agresivi, indiferent de talie sau rasă, pot intra în parcuri doar dacă au botniţă”, se mai precizează în comunicat. AGERPRES