La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 31 martie – 1 aprilie 2017, s-a desfășurat „Sighişoara Internațional Blues Festival”, ajuns la cea de-a XII-a ediție, eveniment care a deschis seria manifestărilor de amploare din „calendarul cultural sighişorean”.
Festivalul a reunit pentru două zile unii dintre cei mai valoroși artiști de pe scena bluesului internațional. Astfel, în 31 martie 2017, de la ora 19.30, în Sala de spectacole „Mihai Eminescu”, a concertat Rhythm Junks, Belgia; Mississippi Heat, S.U.A.; în 1 aprilie, 13.00 Piața Cetății Jam – session; ora 14.00 Sala Mare de festivități a municipiului Sighișoara – Workshop având ca temă Muzicuța; ora 19.30 Sala de spectacole „Mihai Eminescu” – Danielle Nicole Band, S.U.A. – Concert; Albert Cummings, S.U.A. – Concert.
Municipiul Sighișoara, în baza Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 35/14.03.2017, a participat la cheltuielile de organizare a ediției din acest an a Festivalului „Sighişoara International Blues Festival” cu suma de 60.000 de lei.
Cristina Vancea