Zilele trecute, la un restaurant din Târgu Mureș, a avut loc o întâlnire a specialiștilor agricoli din fostele unități agricole de stat (gostatiști). Evenimentul a fost organizat la inițiativa Ing. Ioan Pop, fost director la IAS Acațari.
La eveniment au participat foști directori de IAS, ingineri șefi, șefi de fermă, economiști, specialiști cu înaltă calificare, agronomi, zootehniești, medici veterinari, mecanici agricoli, maiștri și tehnicieni.
În deschiderea evenimentului, un preot ortodox a rostit o rugăciune pentru odihna celor trecuți în veșnicie, a binecuvânta masa , iar dr.ing.Mihai Tomșa, fost director tehnic la Trustul IAS Mureș, de activitatea domniei sale fiind legate renumitele livezi din,, țara mărului ” (Batoș și Reghin), dar și din fermele pomicole din Județul Mureș, a rostit o alocuțiune, prin care a evocat importanța activității prestate de specialiștii agricoli, astăzi majoritatea pensionari.
Datorită lor, județul Mureș a fost și este și în prezent pe primele locuri din țară la capitolul producții cantitativ și calitativ peste media națională. A propus că în viitor, specialiștii din fostele IAS-uri ale Județului Mureș, să considere ziua de 22 august, o zi specială, iar sărbătorirea ei să devină o tradiție.


