Universitatea Sapientia din Transilvania organizează în premieră, în campusul său din Târgu Mureş, cel mai mare eveniment academic al învăţământului superior maghiar din Bazinul Carpatic, la care sunt aşteptaţi aproximativ 300 de participanţi din Ungaria şi din ţările învecinate, au anunţat Adalbert Balog, prorector pentru probleme academice, preşedinte al Consiliului Universitar pentru Managementul Talentelor şi Cercurilor Studenţeşti, şi decanul József Domokos, preşedinte executiv al secţiunii, în cadrul conferinţei de presă care a fost transmisă şi online.
Adalbert Balog a amintit că OTDK, organizată în Ungaria din doi în doi ani, are o istorie de peste 70 de ani, iar anul acesta va fi cea de-a 36-a ediţie. Înscrierile sunt precedate, timp de doi ani, de o serie de competiţii, în mai multe etape, la nivel local şi regional, iar săptămâna viitoare, cei mai buni studenţi la informatică îşi vor prezenta lucrările şi realizările profesionale la Târgu Mureş.
Acesta a explicat că este pentru prima dată când Universitatea Sapientia organizează singură o reuniune de secţiune şi că această sarcină, care îi onorează, este susţinută de munca asiduă a profesorilor şi studenţilor. Conferinţa de Ştiinţe a Cercurilor Studenţeşti din Ungaria a dat un nou vot de încredere Universităţii Sapientia din Transilvania, astfel că, în anul 2025, Facultatea de Ştiinţe Agricole din Miercurea Ciuc va găzdui secţiunea agricolă a Conferinţei.
Decanul József Domokos, preşedintele executiv al secţiunii, a anunţat că la reuniunea din acest an a secţiunii de IT, care se desfăşoară în mod tradiţional în Ungaria, participă studenţi din 17 instituţii de învăţământ superior din Ungaria şi din ţările învecinate. Au fost depuse 141 de lucrări, dintre care 137 vor fi prezentate în 16 categorii. Dintre acestea, inteligenţa artificială şi aplicaţiile software au fost cele mai populare.
La întrebarea adresată de Agenţia Ungară de Presă MTI, cei doi au precizat că există şi participanţi din afara Ungariei. Printre cele mai bune lucrări, 11 sunt din Transilvania, 6 au fost trimise de studenţii de la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş, iar 5 de studenţii de la informatică de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
La conferinţa de presă s-a precizat că, pe lângă cursurile şi prezentările de specialitate, organizatorii vor oferi participanţilor şi activităţi recreative.
Sursa: MTI