România şi-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include şi medicină tactică de intervenţie în timp de război, documentul fiind semnat, luni, de reprezentanţii DSU/MAI şi EADRCC (Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO).
Potrivit unui comunicat al Guvernului, EADRCC împreună cu statul român au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului naţional pentru situaţii de urgenţă, la solicitarea de asistenţă internaţională a Ucrainei privind consolidarea rezilienţei naţionale în domeniul sănătăţii publice.
„Este o nouă contribuţie importantă a României pentru sprijinirea Ucrainei în elementele cele mai importante şi necesare în cadrul războiului neprovocat de agresiune purtat de Rusia pe teritoriul ucrainean. Susţinerea României o acordăm în modul cel mai direct şi oportun şi vizează salvatorii de toate categoriile care trebuie să intervină atât la distanţă, în spatele frontului, în regiunile lovite de la distanţă de lovituri aeriene ruse, cât şi în linia întâi, acolo unde salvatorii se confruntă cu o gamă de răni şi suferinţe specifice perioadelor de război şi confruntărilor directe cu arme convenţionale de infanterie şi artilerie. O dată în plus, România îşi respectă angajamentele şi în cadrul Alianţei”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, citat în comunicat.
Conform Acordului semnat în data de 24 octombrie de reprezentanţii DSU/MAI şi EADRCC, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază şi medicină tactică, precum şi cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat.
„Valoarea estimată a proiectului este de 450.000 de euro, ce sunt asiguraţi prin fondul fiduciar NATO iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureş şi Oradea”, se mai spune în comunicat. AGERPRES