Universitatea de Arte din Târgu Mureş şi Institutul de Cercetări Teatrale şi Multimedia din Târgu Mureş, organizează, începând de luni până în 3 martie, Conferinţele Americii Latine Multiculturalidad (CALM) care urmăreşte promovarea excelenţei în cercetare, prin dezvoltarea de activităţi ştiinţifice şi de formare cultural-artistice, cu scopul realizării unor proiecte inter- şi trans-continentale.
Conferinţele Americii Latine – Multiculturalidad sunt organizate la iniţiativa coregrafului Daniel Pop, directorul artistic al evenimentului, sub coordonarea managerului de proiect, lector universitar doctor Adriana Boanta, în scopul facilitării studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor, posibilitatea de a participa la atelierele-laborator de creaţie şi cercetare teatrală, coregrafică şi muzicală.
„Este un proiect de suflet, cred, ca toate proiectele pe care le iniţiez şi le gândesc. Acest proiect este ca o odă a bucuriei şi a iubirii mele pentru acest tărâm îndepărtat şi totuşi foarte aproape, căci în America Latină mă simt acasă. Sunt foarte fericit să fiu aici cu cinci artişti din ţări reprezentative ale Americii Latine (…) Este vorba de un proiect hibrid teatru-dans-performance, care face parte din tema mea de cercetare pentru doctorat. Sunt la în anul întâi al doctoratului în cadrul şcolii doctorale de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş şi cred că e o provocare foarte mare pentru mine să fac traducere live din spaniolă, respectiv franceză în română, pe teme atât de personale şi de şi de emoţionante pentru mine, căci ce am putut trăi prin participările mele la festivaluri, la conferinţe, la ateliere, la creaţii artistice în aceste cinci ţări”, a declarat presei directorul artistic al evenimentului, Daniel Pop.
Iniţiatorul CALM susţine că evenimentul oferă multiple oportunităţi pentru formare, perfecţionare, prin intermediul celor două secţiuni ale sale conferinţe şi workshop-uri, dedicate cercetării fenomenului performativ, facilitând dezvoltarea de noi conţinuturi, metode şi practici inovatoare în pedagogia artele spectacolului.
„Conferinţele sunt deschise tuturor, accesibile, gratuite. Şi cred că această dimensiune multiculturală, pluridisciplinară şi multi-umană, dacă aş putea să spun, se adresează tuturor, căci la baza acestui concept mi-am dorit foarte mult această noţiune de artă la distanţă. Şi această mare distanţă de kilometri pe o hartă geografică ce ne desparte de America Latină, până la urmă, prin conţinutul acestor conferinţe, prin prezentările lor şi experienţele lor, ne vom da seama că suntem foarte aproape şi că ne preocupă exact aceleaşi subiecte, că artă se face peste tot, că preocupările sunt aceleaşi şi că, nu în ultimul rând, aceste propuneri artistice se adresează publicului foarte larg. Cât despre studenţi, cred că au reuşit ceva ce fiecare îşi doreşte: să devină un artist internaţional”, a spus Daniel Pop.
Aceste proiecte au ca obiectiv valorificarea potenţialului creativ al studenţilor, afirmarea identităţii artistice, consolidarea mobilităţii studenţilor şi acordarea de burse de cercetare.
Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, cinci artişti performativi invitaţi, reprezentând cinci spaţii culturale definitorii ale Americii Latine – Argentina, Brazilia, Chile, Mexic şi Peru – susţin cinci conferinţe şi conduc cinci laboratoare de creaţie şi cercetare exploratorie în artele performative (teatru-dans-performance- muzică).
Între artiştii invitaţi se regăsesc Théophile Choquet (Universidade de Brasília, Brazilia), artist performativ, Maria Paz Valle Riestra Ortiz de Cevallos, (Universidad Católica del Perú, Lima), coregrafă, Laura Fuentes Matus, artist performativ şi directorul artistic al Asociaţiei Culturale PEMEHUE CAI Collaboration Artistique Internationale (Chile), Melissa Castillo Caviedes (Plataforma 322 Producción, Arte y Cultura, Puerto Vallarta Mexic), coregrafă şi Marina Eugenia Rios (Instituto Nacional del Tango Buenos Aires din Argentina), solistă şi actriţă. AGERPRES