Vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear, Nagy Fulop Janos, a susţinut, vineri, necesitatea reluării tratamentelor balneare, interzise în contextul epidemiologic actual, el arătând că pentru a compensa lipsa acestora s-a decis deschiderea mai devreme a Lacului Ursu din Sovata, cel mai adânc lac helioterm din lume şi cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă.
„În acest moment, în bazele de tratament nu se pot executa niciun fel de proceduri pentru care turiştii care vin la Sovata. Nu facem împachetări cu nămol, nu facem băi sărate, nu facem piscine fiindcă piscinele interioare sunt închise. Din acest motiv am considerat că este bine să devansăm deschiderea ştrandului Lacul Ursu. Pentru cei care cunosc, ştiu că în ultima săptămână a lunii iunie se deschidea lacul pentru balneaţie. Astăzi (vineri n.r.) deschidem Lacul Ursu tocmai în ideea ca oamenii care au acumulat atâta stat în casă să refuleze, să poată să iasă în mijlocul naturii, în acest lac natural, unic în Europa, să se simtă bine şi să-şi recapete sănătatea (…) De aceea, folosindu-mă de ocazie, adresez rugămintea autorităţilor competente, dacă s-a decis totuşi deschiderea activităţilor specifice din staţiunile balneare, atunci să se decidă şi reluarea activităţii în bazele de tratament pentru care omul vine la Sovata – pentru procedurile cu nămol, pentru împachetările cu parafină, pentru băi cu apă sărată, pentru masaj terapeutic şi aşa mai departe. Toate acestea sunt interzise în acest moment”, a declarat Nagy Fulop Janos, care este şi directorul Balneoclimaterica Sovata.
Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear a arătat că, deocamdată, în staţiunile balneoclimaterice sunt permise doar proceduri care se pot face în orice oraş, însă oamenii îşi doresc să meargă la tratamentele specifice oferite de aceste staţiuni.
„Nu sunt epidemiolog, nu mă pricep la aceste lucruri, probabil că aceste măsuri sunt foarte argumentate, nu mă îndoiesc că trebuie să luptăm împotriva epidemiei, dar în momentul în care aceste interdicţii se pot ridica, am rugămintea să se facă pentru că oamenii abia aşteaptă să meargă într-o staţiune balneoclimaterică (…) Astăzi putem să cazăm turiştii respectând regulile Ministerului Sănătăţii din care ne-am făcut un regulament propriu, adaptând acest regulament la situaţia concretă din Sovata. Nu putem să servim masa la restaurant, servim masa pe terasă, în baza de tratament nu putem să folosim piscina cu apă dulce şi piscina cu apă sărată pompată din Lacul Ursu, putem să folosim kinetoterapia, gimnastica, procedurile care se pot executa şi la o clinică din Târgu Mureş sau Cluj, deci nu este neapărat nevoie să vii într-o staţiune balneoclimaterică”, a mai afirmat Nagy Fulop Janos
Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, care a împlinit recent 145 de ani de la formarea sa, a fost declarat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai adânc lac helioterm din lume.
Deşi există mai multe studii care indică diferite adâncimi, lacul a fost măsurat în urmă cu un an, pentru omologarea în Cartea Recordurilor, ca având o adâncime de 18 metri şi o suprafaţă desfăşurată de 4.200 de metri. AGERPRES