Carmen Doreal este un nume bine cunoscut în comunitatea românilor din Canada, țara sa de adopție, unde se remarcă constant prin poezie și pictură. Recent, mai precis miercuri, 3 august, a lansat la Târgu- Mureș cel de- al cincilea volum, de poezii, „Pe linia vieții”, poeme reunite la îndemnul poetului și publicistului Nicolae Băciuț, un alt mentor spritual, târgumureșean, al poetei fiind profesoara sa de Limba și literatura română din vremea liceului, doamna Augustina Matei. Pentru că autoarea Carmen Doreal, pe numele său real Carmen Țuculescu Poenaru, născută în Petroșani, a urmat Liceul Sanitar la Târgu- Mureș, iar mai târziu s-a căsătorit cu un târgumureșean, papiistul și inginerul Titus Poenaru, alături de care a emigrat și au o familie frumoasă în Montreal.
Lansat la Galeria Deisis din incinta Palatului Culturii, despre volumul „Pe linia vieții” a vorbit editorul său, Nicolae Băciuț, subliniind parcursul editorial dar și în lumea picturii al autoarei Carmen Doreal, o personalitate artistică ce imprimă cuvântului și culorii deosebita sa forță spirituală. În volum, apărut la editura mureșeană „Vatra Veche”, Carmen Doreal continuă elementele cheie care îi definesc creațiile lirice, iubirea și visarea descrise în măiastre metafore fiind doar două dintre acestea. Pe aripile mirajului poetic, „autoarea își ia parteneri de drum în opera sa nume ilustre, Mihai Eminescu și Nichita Stănescu”, a accentuat editorul și poetul Nicolae Băciuț, Carmen Doreal mărturisindu- ne că Eminescu și Nichita sunt numele care au salvat- o departe de casă, prin operele lor își alină dorul de țară, de cei dragi rămași acasă și cărora chiar le închină versuri de dor și de iertare, versuri de pe nu ușorul drum al emigrației.
În țara de adopție, poeta și pictorița română este unul dintre exponenții vieții culturale, cu o serie de conferințe literare și simpozioane organizate, cu lucrări publicate și recenzate în reviste culturale din Canada și din țările unde comunitățile românești au apariții editoriale. Expozițiile de pictură sunt și ele numeroase, foarte, foarte multe, are expuse lucrări în Europa și în America de Nord.
În lumea metaforelor din volumele sale precum și în bogăția culorilor pe șevalet, Carmen Doreal păstrează inocența și puritatea adolescenței, ne oferă modelul său de comunicare. O comunicare a frumosului din ființa umană cu exteriorul, păstrând prospețimea anilor copilăriei și adolescenței, ne spune profesoara de Limba și literatura română, îndrăgita doamnă Augustina Matei, astăzi pensionară, însă a cărei dăruire la catedră este de neuitat pentru multe generații de absolvenți ai Liceului Sanitar târgumureșean.
Prezentatorii „Pe linia vieții” și autoarea au recitat poezii din noul volum, în cadrul reuniunii care a devenit una familiară pentru protagonista canadiană, bucuria și emoția au dominat atmosfera Galeriei gazdă, publicul fiind părtaș la ceva altfel. O seară literară târgumureșeană cu mulțumirea de a primi în dar din bogăția universului liric: cuvinte de suflet, poeme, autografe și speranța de noi reuniuni. Pentru că, ne spune Carmen Doreal, „oriunde suntem, iubim și gândim românește”.
Lia Vințeler