Pe 9 mai, în inima Zilei Europei, celebrăm valorile comune și marcăm un moment special: lansarea emisiunii filatelice dedicate UMFST80 sub titlul <<Aniversări. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș>>, compusă dintr-o marcă poștală, o coliță filatelică dantelată și un plic „prima zi”, realizată cu ocazia aniversării a 80 de ani de excelență academică, de când Regele Mihai I al României a pus bazele învățământului medical superior continuu la Târgu Mureș.
Evenimentul va avea loc vineri, 9 mai 2025, ora 13:00, în Sala Senatului UMFST G.E. Palade Târgu Mureș (str. Gheorghe Marinescu, nr. 38, Târgu Mureș).
Această ocazie festivă ne oferă prilejul de a celebra un moment simbolic de recunoaștere a parcursului universității noastre și a legăturii de prestigiu stabilite cu Romfilatelia.
Colecția unică de timbre onorează 80 de ani de tradiție, inovație și contribuție academică, devenind parte din patrimoniul cultural și educațional al României, dar și al Europei.