Laszlo Kadar a fost învins cu scorul de 3-0 de olandezul Richard Veenstra, într-un meci din turul 2 la Campionatul Mondial de Darts WDF.
Credit imagine: Eurosport
Primul tur s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei seturi, iar Laszlo Kadar a produs o frumoasă surpriză, reușind să-l învingă pe suedezul Andreas Harrysson cu 2-1.”Poate că nu a fost un meci la un nivel foarte ridicat, dar pentru mine a fost cea mai importantă victorie a carierei, fiind prima la un Campionat Mondial. Am pregătit această confruntare de ceva vreme, dar parcă am fost prea încordat”, a declarat sportivul din Tg. Mureș pentru Eurosport.
„The Teacher” și-a trăit însă marele vis, de a juca la Campionatul Mondial și va reveni acasă cu o experiență foarte plăcută. „Urmează cel mai important meci de când joc darts și am ceva timp. Deocamdată este culmea ca sentiment, am ajuns la cel mai înalt nivel, acesta este visul fiecărui jucător, să ajungă la Lakeside. Ce reprezintă Lakeside? Este casa dartsului, un fel de Wembley la fotbal. „, prefațaze Laszlo Kadar participarea la Campionatul Mondial.